Primarul din Suceava crede că o procesiune cu moaște a contribuit la scăderea incidenței cazurilor de Covid
„Ne-a păzit Dumnezeu aici, în Suceava. Am simțit acest lucru chiar din primăvară când s-a ieșit cu Sfântul pe străzi. Am avut o procesiune și pentru această pandemie.
Vin oameni la mine și îmi spun: ‘Știți domnule primar, eram la spital, când a ajuns Sfântul în curtea spitalului am simțit că am prins puteri. M-am însănătoșit’.
Toate au contribuit într-un fel sau altul. Mulțumim lui Dumnezeu că astăzi suntem într-o stare de normalitate în Suceava, dar lucrurile se pot întoarce oricând”, a declarat Lungu, citat de de News Bucovina.
Întrebat în timpul unei conferințe de presă dacă această procesiune a dus la scăderea incidenței cazurilor, primarul a spus că: „Și de asta. Eu sunt un om credincios. Cred în Dumnezeu. Dumnezeu lucrează prin oameni. Știți asta”.
În Suceava, au fost în total 24.224 de cazuri de Covid. Miercuri, nu a fost raportat niciun caz nou, incidența ultimelor 14 zile fiind de 0,03, conform Grupului de Comunicare Strategică.