Primăria Iaşi va introduce roviniete pentru şoferii care vor să meargă în centru
Anunţul a fost făcut chiar de primarul Mihai Chirica, în şedinţa de consiliu local de miercuri. „Din acest document vor rezulta mai multe decizii, precum limitarea accesibilității în zona centrală a mijloacelor de transport sau scoaterea unor magazine de tip second hand din zona centrală turistică, lucruri deja implementate în alte țări europene. Recent am avut o discuție pentru introducerea unei roviniete speciale: cine va dori să acceseze cu mașina zona istorică va trebui să cumpere o rovinietă. Astfel, se va limita accesibilitatea și factorul poluator, inclusiv fonic, în zona centrală”, a spus edilul
Primăria vrea să contruiască şi o parcare subterană. Mihai Chirica a anunţat şi că vrea să extindă zona pietonală din centrul oraşului de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, până la blocul Gulliver, iar circulaţia rutieră să fie interzisă prin faţa Teatrului Naţional din Iaşi.
Acum cîţiva ani, şi Primăria Capitalei intenţiona să introducă o astfel de taxă, după ce ar fi construit parcări subterane. Se urmărea astfel reducerea poluării şi traficului în Bucureşti. Nici taxa, dar nici parcările nu au depăşit vreodată stadiul de proiect.