Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Prețul grâului va crește, din cauza secetei. Producția, cu 40% mai mică față de cea de anul trecut

Your browser doesn't support HTML5 video.

Iarna blândă, primăvara capricioasă și seceta care s-a instalat de aproape doua luni în mare parte din țară anunță un an agricol dificil.

Aflaţi în plină campanie de recoltare la grâu, fermierii se plâng ca producţia este cu până la 40 la sută mai mică faţă de cea de anul trecut. Situaţia este şi mai gravă în cazul celor care au plantat mazăre, orz şi răpită.

Plantele au suferit în lipsa apei iar boabele de mazăre sunt mici şi uscate.

De la 1 aprilie, în Brăila în sol au intrat, din ploi, doar 29 litri de apă pe metrul pătrat iar pământul este plin de crăpături.

Multe recolte sunt compromise.

Citește și
zmeura
Producătorii de zmeură au sperat că fructele îi vor îmbogăţi, dar au ajuns să vândă pe Facebook

Constantin Manta, fermier: "Am aicea o solă de mazăre. La soiul respectiv anul trecut am făcut 5.500 de kilograme la hectar, anul ăsta sper să fac două mii, dar nu sunt convins de treaba asta."

De vină pentru producţia slabă este şi vremea din iarnă. Pentru că a fost cald, dăunătorii nu au fost stârpiţi de ger - aşa cum se aşteptau agriculturii. În plus, plantele au suferit şi din cauza zăpezii portocalii din martie.

Gabriel Stanciu, președinte cooperativă agricolă: "Am făcut analiza acestei ape din zăpadă. Am constatat că partea roşie era doar nisip. Şi a dăunat. Şi orzului, şi rapiței, şi grâului."

Un soi de grâu franţuzesc tocmai trebuie să fie recoltat. Producătorii agricoli spun că, de obicei, reuşesc să scoată producţii de opt mii, până la unsprezece mii de kilograme la hectar. Anul acesta, însă, mai mult de cinci mii de kilograme spun că nu vor reuşi să recolteze.

Rău este în toată Câmpia Bărăganului. Pentru că seceta le-a uscat plantaţiile, oamenii nu se mai gândesc la profit şi speră măcar să îşi scoată cheltuilele făcute cu înfiinţarea culturilor.

Anul trecut, de pildă, acest agricultor a recoltat de pe un hectar 8 tone de grâu dar acum producţia va fi la jumătate.

Valeriu Călin, fermier: "Producţia de grâu este mai mică dăcât în anii din urmă datorită în primul rând timpului. Nu a plouat peste 60 de zile şi se vede dau totuşi o producţie de 4 între 4 şi 5 tone."

În Buzău, în ultimele două luni au căzut doar câteva picături de ploaie iar din acest motiv în zonă şi recoltatul merge greu.

Gabriel Buga, fermier: "Producţiile sunt părerea mea cu 25 - 30 la sută mai mici decât anul trecut."

Din cauză că producţia va fi mică, preţul graului va creşte - anunţă agricultorii. La poarta fermei, o tonă va costa 670 de lei.

Nu se anunţă însă scumpiri la pâine. Responsabilii din agricultara susţin că necesarul de grâu din industria de panificaţie va fi asigurat din loturile care au fost irigate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult