Cum vor preoții din România să alunge pandemia de Covid-19. Rugăciune specială în noaptea de Înviere
Your browser doesn't support HTML5 video.
Despe un Paște cu totul inedit am stat de vorba cu părintele Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Clujului.
El este convins că, deși trăim un Paște diferit, iar credincioșii nu au mai putut merge la biserică pentru Sfânta Împărtăşanie, din cauza restricțiilor provocate de infectarea cu oul coronavirus, aceste sărbători pascale ar putea fi trăite ”mult mai intens”.
”Aceasta ar trebui să fie marea noastră consolare și să nu simțim cu nimic că aceste sărbători pascale sunt știrbite. Dimpotrivă. Le putem trăi mult mai intens, cu mai multă liniște în suflet, cu mai multă compasiune față de semenii noștri aflați în suferință și, de ce nu, cu sentimentul că e într-adevăr un privilegiu și un dar de la Dumnezeu să poți să te privești față către față și mai ales să te poți bucura de această întâlnire, care, totuși, este deplină în biserică - suflet lângă suflet și umăr lângă umăr, așa cum stăm în duminicile anului și în marile sărbători.” - spune preotul Ivanov.
Criza cauzată de noul coronavirus - un exercițiu de inteligență pentru Biserică
Părintele mai spune că situația neobișnuită provocată de epidemia de Covid-19 a fost un exercițiu și pentru Biserica Ortododă Română, inclusiv de .. inteligență.
”A fost și pentru Biserică un exercițiu, acesta, și de inteligență și de organizare și de implicare a voluntarilor, în special a tinerilor. Dar arată că are resurse, Biserica, și poate să dea și un bun exemplu de ce înseamnă să respecți regulile unei țări, să te protejezi pe tine și pe credincioșii tăi, și să faci aceasta cu sentimentul că în primul și în primul rând îi iubești și le dorești binele.” - a spus purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Clujului pentru Știrile Pro TV.
Rugăciune specială împotriva pandemiei Covid-19 în noaptea de Înviere
De altfel, în noaptea de Înviere, preoții din România vor rosti o rugăciune specială pentru eliminarea pandemiei de Covid-19, ei fiind convinși că ”Dumnezeu o va asculta mai bine în acest moment”.
”Noi ne rugăm de când a început această situație, așa încât biserica prin inspirația și implicarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel are o rugăciune pentru alungarea acestei pandemii, pe care preoții și nu numai preoții, chiar și credincioșii au rostit-o și la casele lor, dar și în biserică la oricare din slujbele care s-au săvârșit acum. Și vreau să vă spun că biserica chiar dacă nu a putut să îi primească pe credincioși în mijlocul ei, noi ne-am continuat slujbele și viața bisericii și-a continuat cursul ei firesc - așa încât s-a rostit această rugăciune, o vom rosti cu atât mai mult în această duminică a învierii, care, dacă vreți, este undeva la granița dintre cer și pământ și suntem cu siguranță convinși că Dumnezeu o va asculta mai bine în acest moment.” - a mai spus părintele Bogdan Ivanov la Pro TV.