Premieră în România. Un judecător a stabilit, ca în cazul custodiei unui copil, la cine rămâne bichonul unui cuplu divorțat

×
Codul embed a fost copiat

Povestea unui bichon din Arad a făcut ca o instanță din România să decidă, în premieră, că respectivul este "persoană" într-un proces de divorț și nu bun mobil, cum sunt socotite la noi animalele de companie.

Doar în Franța și în Spania au mai existat situații similare.

Fiecare dintre cei doi soți și-a dorit să păstreze cățelul, un bichon de care s-au atașat foarte mult.

Astfel că judecătorul din Chișineu-Criș a decis ca în cazul custodiei unui copil și a hotărât ca animalul să rămână cu femeia. Motivarea a fost că ea este cea care are grijă de el și că, din punct de vedere juridic, jurisprudența internațională nu este uniformă în astfel de cazuri. Unele instanțe spun că dreptul asupra animalului trebuie analizat la partaj. Altele o privesc drept custodie asupra unei ființe vii.

Cristian Rusu, unul dintre avocații femeii: „Este o premieră națională. Părțile care divorțau, iar apoi au făcut partajul. Au solicitat că situația aninalului de companie să fie analizată separat de televizor, de mașină, de recamier, să fie analizată exact ca o ființă vie.”

Citește și
Manu Zipiș
Peste 2.500 de români au IQ situat în top 2% la nivel global. În țară au rămas doar 600 dintre cei mai inteligenți oameni

Iar întrebarea - cu cine rămâne animalul crescut și iubit câțiva ani? - apare în multe cupluri care se despart.

Bianca Brândușa, psiholog: „Un animal de companie poate însemna alinarea, poate însemna ajutorul, poate însemna motivul pentru care persoana respectivă se simte mai bine. De multe ori trebuie să cadă de acord ce se va întâmpla pe viitor, am văzut cazuri în care au căzut de acord ca animalul să fie vizitat de ambii parteneri.”

La noi, în situația unui divorț, animalele sunt tratate ca bunuri mobile, care pot fi mutate pur și simplu dintr-un loc în altul și situația lor este discutată la partaj.

Decizia de acum nu reprezintă un precedent, ca în Statele Unite. În România, fiecare dosar este tratat separat, în funcție de argumentele fiecărei părți din dosar.

Conf. univ. dr. Cristian Clipă, Facultatea de Drept Timișoara: „Judecătorul probabil că a construit un raționament în cadrul căruia afecțiunea pe care una dintre părțile litigiului a dezvoltat-o justifică atribuirea acelui animal uneia dintre părți. Decizia nu schimbă ideologia dreptului civil.”

Totuși în Europa mai sunt cazuri care nu văd animalul ca pe un obiect. În Codul Civil din Franța a fost introdusă noțiunea de "custodie a animalului de companie”. Judecătorul trebuie să țină cont de legăturile afective pe care cei doi parteneri le au cu acesta, dar și cine îi poate oferi cea mai bună îngrijire. În timp ce în Spania, animalele de companie au devenit prin lege ”ființe vii înzestrate cu sensibilitate”. În cazul despărțirii unui cuplu, soarta lor este tratată precum cea a unui copil.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce surpriză: antrenorul îi spune ”DA” lui Real Madrid și e gata să semneze!
NEWS ALERT Ce surpriză: antrenorul îi spune ”DA” lui Real Madrid și e gata să semneze!
Citește și...
Peste 2.500 de români au IQ situat în top 2% la nivel global. În țară au rămas doar 600 dintre cei mai inteligenți oameni
Peste 2.500 de români au IQ situat în top 2% la nivel global. În țară au rămas doar 600 dintre cei mai inteligenți oameni

Peste 2.500 de români au un coeficient de inteligență care îi clasează printre cei mai deștepți oameni din lume. Asta arată teste internaționale făcute în ultimii 30 de ani.

Unul dintre cele mai mari orașe din România anunță o măsură inedită: ”Nu plănuim să avem concerte de manele”
Unul dintre cele mai mari orașe din România anunță o măsură inedită: ”Nu plănuim să avem concerte de manele”

BT Arena din Cluj-Napoca a interzis concertele de manele și își propune să rămână o instituție de cultură, dedicată doar evenimentelor artistice și sportive de calitate, ”care să aducă un plus de imagine orașului”.

 

Municipiul care a anunțat că nu mărește impozitul pe locuințe. ”Locuirea este drept fundamental, mersul cu mașina e opțional”
Municipiul care a anunțat că nu mărește impozitul pe locuințe. ”Locuirea este drept fundamental, mersul cu mașina e opțional”

Primarul din Sfântu Gheorghe a anunțat că va păstra la nivelul minim impozitul pe locuință, întrucât consideră ”locuirea” reprezintă un drept fundamental al omului. Nu se opune însă unui impozit mai mare pentru mașini, care sunt ”opționale”.

Recomandări
Război pe pensiile magistraților: Înalta Curte trimite la CCR o expertiză care contestă legea Guvernului Bolojan
Război pe pensiile magistraților: Înalta Curte trimite la CCR o expertiză care contestă legea Guvernului Bolojan

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis la Curtea Constituţională concluziile unei "expertize independente" întocmite de un expert contabil autorizat. 

Liste publice cu românii datori la stat: proiect de lege pentru afișarea restanțierilor online
Liste publice cu românii datori la stat: proiect de lege pentru afișarea restanțierilor online

Autoritățile vor ca datoriile pe care românii le au la Fisc și la direcțiile de taxe locale să apară pe liste publice care pot fi accesate online.

A ajuns în România cârtița uriașă care va străpunge Carpații. Are dimensiunea unui teren de fotbal și va săpa 20 de m pe zi
A ajuns în România cârtița uriașă care va străpunge Carpații. Are dimensiunea unui teren de fotbal și va săpa 20 de m pe zi

În premieră pentru infrastructura din România, a ajuns la noi un utilaj uriaș care va fora prin munți, cu ajutorul unei tehnici noi, un tunel rutier de autostradă.