Prefectul Capitalei vrea ca artificiile și petardele de sărbători să nu se mai vândă oriunde în București
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Capitalei, Rareş Hopincă a convocat, luni, şedinţa Colegiului Prefectural al Municipiului Bucureşti, în căreia a fost adoptată o hotărâre prin care solicită primăriilor de sector, Municipalităţii şi Administraţiei Străzilor să nu emită avize de amplasament, pe domeniul public sau privat al Bucureştiului, în vederea comercializării articolelor pirotehnice, pentru descurajarea vânzării şi utilizării lor şi prevenirea accidentelor provocate de acestea.
Hotărârea prevede că Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti-Ilfov, Direcţia Regională Vamală, în colaborare cu ANAF-Antifraudă şi Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov vor efectua controale în sfera de competenţă, iar unde vor constata nereguli vor aplica sancţiuni.
Totodată, aceste instituţii vor interveni pentru descurajarea comerţului cu materiale pirotehnice, prevenirea şi combaterea comerţului ilegal cu acestea.
Prefectul Rareş Hopincă a menţionat că a primit foarte multe petiţii şi solicitări privind zgomotul petardelor şi că va comunica inclusiv marilor centre comerciale solicitarea de a nu permite vânzarea materialelor pirotehnice în parcări şi spaţii conexe, chiar dacă este vorba despre proprietăţi private.
Potrivit prefectului Capitalei, comercializarea de materiale pirotehnice trebuie să se desfăşoare în spaţii special amenajate, nu pe domeniul public sau în parcările supermarketurilor.
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 28-11-2023 09:59