Polițiștii amenință cu greva generală dacă nu le sunt mărite salariile cu 30%. Sindicat: ”Sunt la limita subzistenței”
Ei solicită, printre altele, majorarea cu 30% a salariului de bază şi actualizarea normei de hrană pentru toţi angajaţii MAI.
Conducerea Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual a anunţat că vineri, a notificat, conform Legii dialogului social, Guvernul, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Muncii, cu privire la un set de revendicări care privesc personalul contractual din MAI.
“Am atras atenţia, încă o dată, asupra gravelor probleme, în special de natură financiară, care afectează, de ani buni, această categorie de angajaţi din MAI/SAOPSN, ale căror salarii, în cea mai mare parte, sunt aproape de limita subzistenţei sociale.
În acest mod, parcurgem primul pas prevăzut de lege, respectiv negocierea revendicărilor, iar dacă rezultatul va fi unul nesatisfăcător, mergem mai departe, declanşând conflictul colectiv de muncă şi, funcţie de poziţionarea Guvernului, vom iniţia procedura legală pentru declanşarea grevei generale a personalului contractual din Ministerul Afacerilor Interne”, a afirmat conducerea SNPPC.
Aceasta a adăugat că efectele unei eventuale greve generale şi termenul de aplicare a acestei măsuri sindicale extreme “nu pot fi cuantificate foarte precis, dar un lucru este sigur: activitatea în toate structurile centrale şi teritoriale ale MAI va fi extrem de îngreunată şi foarte dificil de desfăşurat fără implicarea profesională a colegilor noştri, personalul contractual”.
SNPPC solicită majorarea cu 30% a salariilor de bazăSindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual solicită majorarea cu 30% a salariului de bază, în plată, al personalului contractual, includerea şi alocarea personalului contractual la toate drepturile prevăzute în “HG nr 1198/ 2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională”, inclusiv decontarea transportului pentru concediul de odihnă, acordarea sporului de vechime/fidelitate/gradaţie în funcţie de numărul efectiv al anilor lucraţi de fiecare angajat, acordarea condiţiilor de muncă “deosebite” întregului personal contractual.
De asemenea, sindicaliştii mai cer Guvernului actualizarea în plată a normei de hrană pentru toţi angajaţii MAI şi actualizarea în plată a sporurilor şi indemnizaţiilor financiare, la nivelul salariilor actuale pentru toţi angajaţii din MAI care au fost discriminaţi constant, în ultimii şase ani.
Sursa: News.ro
Etichete: greva , sindicat , politisti romani , majorari salariale
Dată publicare: 05-04-2024 17:37