Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Platforma prin care poți să îți ”dăruiești” altora ziua de naștere. Donațiile la ajung la copii sau spitale

Your browser doesn't support HTML5 video.

Târguri caritabile sau strângeri de fonduri prin intermediul platformelor din online - aceste metode sunt practicate tot mai des de cei care vor să își "doneze" ziua de naștere.

 

Susținerea evenimentelor caritabile se poate face acum cu ușurință, dar scopurile pentru care oamenii aleg să strângă bani diferă.

Aproape 6.000 de români au ales până acum să își "dăruiască" ziua de naștere, prin intermediul platformei Galantom, iar împreună au reușit să strângă peste 8 milioane de lei pentru diferite cauze umanitare.

Alți oameni aleg rețelele de socializare pentru astfel de campanii. Codin Maticiuc este unul dintre cei care obișnuiesc să își dedice aniversarea altora, iar anul acesta a ales să strângă bani pentru schimbarea tuturor paturilor de la Spitalul din Tecuci.

Codin Maticiuc, om de afaceri: "Mi s-a părut o idee bună, am făcut anul trecut. Am strâns o sumă record, nu mai țin minte cât, parcă 40.000 de euro, tot pentru aceeași cauză pentru care strâng anul ăsta - inițiativa ”Spitale publice din bani private”. Cu banii respectivi și cu alții donați de firme, prieteni șamd, am renovat deja secția de hematologie pediatrică de la Fundeni și am demarat și alte proiecte, am avut curajul să demarăm și în alte orașe, cum ar fi la Piatra Neamț sau la Tecuci".

Citește și
Targ caritabil
Târg caritabil la Cluj-Napoca. Banii vor merge la tinerii din centrele de plasament

O altă modalitate de a strânge fonduri poate fi și organizarea unui târg caritabil. Claudiu a ales să își mobilizeze prietenii să aducă obiecte, iar donațiile strânse din urma vânzărilor să meargă spre renovarea unor școli din mediul rural din județul Giurgiu.

 

”Astfel de evenimente ar trebui să se facă mult mai des”

 

Claudiu Ciocîrlanu, organizatorul evenimentului: "Toți avem acasă sacul ăla de haine, toți avem ceva de dat și tot zicem că le dăm și le ținem acolo. Hai să le dăm pe toate aici, să încerc să vând din ele și banii și toate articolele, absolut tot ce se strânge să le găsesc o cauză, să găsesc o asociație care să se ocupe de ele".

Cei prezenți la eveniment s-au bucurat că au avut șansa să ajute o cauză nobilă.

”Am zis să vin să beau ceva, să caut ceva interesant pe aici, am găsit ceva, am luat un tablou pentru mama și o brățară. E un mod foarte modern și foarte fain de a ajuta oamenii".

"Este o idee foarte bună pentru că, în primul rând, ajutăm copiii, familii, școli din Giurgiu. Astfel de evenimente ar trebui să se facă mult mai des".

Evenimentul ține până luni seara, iar cei interesați să ajute pot face donații sau pot cumpăra diferite obiecte, de la haine de iarnă până la rochii de seară sau diferite decorațiuni pentru casă.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult