Pericol pe străzi. Mii de bucăți de gheață se desprind și cad peste pietoni și mașini
Your browser doesn't support HTML5 video.
Foarte periculoase sunt mai ales plăcile mari de tencuială înghețată de pe clădiri, care se transformă în proiectile și avariază mașinile.
În Capitală, pompierii au fost chemați în mai multe locuri să îndepărteze gheața. Șoferii care au condus pe străduțe s-au trezit sub o ploaie de cioburi de gheață, căzute de pe copaci și cabluri.
Și multe balcoane ale blocurilor din Capitală au rămas îmbrăcate în gheață, după fenomenele extreme din ultimele zile. Odată cu încălzirea vremii, plăcile de gheață au început să cadă pe trotuar, peste pietoni.
În unele locuri, asociațiile de proprietari au împrejmuit zonele periculoase și au pus afișe. În alte zone, proprietarii au chemat pompierii să curețe bucățile de gheață de la ultimele etaje.
Localnic: "Dacă nu cade tencuiala, cade gheață. Singurul noroc este că nu a lovit un om până acum"
Operațiunea nu este simplă și durează. Prima dată când ajung la fața locului, pompierii trebuie să elibereze zona de mașinile parcate pe o parte și pe alta a străzii. Abia apoi își pot amplasa autospecialele pentru a se urca la ultimele etaje.
Bogdan Toma, purtător de cuvânt al ISU BIF: "Prioritatea noastră este reprezentată de intervențiile la școli, grădinițe, spitale, unde fluxul este mare. Sfatul nostru pentru oameni este să fie atenți și să evitele zonele cu gheață."
Pompierii au fost chemați și la Casa de Asigurări de Sănătate din Capitală, unde plăcile de gheață care acopereau fațada și ferestrele au început să se desprindă. Ploaia înghețată și vântul din ultima perioada au șubrezit fațadele vechi. O bucată de tencuială de pe o clădire a căzut peste parbrizul unei mașini parcate pe o stradă din Sectorul 2.
Responsabilitatea pentru curățarea gheții de pe clădiri le revine în totalitate administratorilor, care au la dispoziție 24 de ore după ninsoare sau după ploaia înghețată să rezolve problemele. În caz contrar, persoanele fizice riscă amenzi între 200 și 500 de lei, iar cele juridice între 500 și 2000 de lei.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!