Pensionarii care au până în 1.600 lei primesc în ianuarie ajutor social. Câciu: Să nu ajungem să n-avem niciun leu de salarii
”Pachetul social asumat de coaliţia aflată la guvernare a fost încheiat astăzi cu aprobarea ultimului act normativ implementarea acelui ajutor social, acordat o singură dată, în luna ianuarie, pensionarilor care au până la 1.600 şi 1.600 de lei”, a declarat Marius Budăi, vineri, la finalul şedinţei de Guvern, conform News.
Ministrul a precizat că este o măsură care să facă ”un scut” în jurul celor mai nevoiaşi şi în faţa valului de scumpiri.
Vorbind despre majorarea salariilor pentru polițiști, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a spus că aceasta va fi aplicată la prima rectificare bugetară din 2022, în condițiile în care România se află acum în procedură de deficit excesiv.
”Să ajungem într-o zonă în care avem banii necesari. Să nu ajungem să nu mai avem niciun leu să dăm la salarii”, a declarat Câciu.
Ministrul Câciu a mai spus că vor fi majorate în primă instanță salariile pentru personalul din Sănătate și Educație. Asta presupune un efort financiar de 900 de milioane de lei pentru Educație și 667 de milioane lei la Sănătate, cu creștere salarială medie de 7%.
”Aceasta este lupta: recuperarea puterii de cumpărare, din două perspective - cetățean și economie”, a mai afirmat ministrul Finanțelor.
”N-o să fie anul viitor lapte și miere, dar măcat să vedem ca în Ungaria ”lucrături” pe toate șantierele”, a mai declarat Câciu.
Sursa: News.ro, StirilePROTV
Etichete: pensionari , ajutor social , ianuarie
Dată publicare: 17-12-2021 18:52