Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pedepsele pe care le-ar putea primi braconierii de trufe: "Să fie infracţiune, ca orice furt"

Your browser doesn't support HTML5 video.

A început dezbaterea publică asupra iniţiativei legislative care îşi propune să stopeze braconajul trufelor, şi să protejeze pădurile din ţară.

Seria discuţiilor a început la Cluj-Napoca, unde silvicultorii, dar şi cei care culeg legal trufele, şi-au spus nemulţumirile. Ei doresc pedepse mai aspre pentru cei care încalcă legea.

Iniţiativa parlamentară era aşteptată de cei care recoltează şi comercializează legal aceste ciuperci valoroase, însă mulţi sunt de părere că amenzile nu vor rezolva problema braconajului. Asta crede şi un om de afaceri din Gorj, care a fost bătut în faţa casei sale, de câţiva indivizi trimişi de rivalii săi.

Florin Glodeanu, culegător și comerciant trufe: "Legislaţia din punct de vedere al pedepselor mă deranjează. Adică totul nu e infracţiune, e contravenţie. Oricine poate să vină, să recolteze şi să nu păţească nimic. Iau o amendă de 8 milioane, 10 milioane, asta mă deranjează. Să se schimbe în codul silvic, să fie infracţiune, ca orice furt, de pe proprietate sau de la stat."

ONG-urile de profil confirm[ că recoltarea defectuoasă a afectat ecosistemele.

Citește și
Unde a fost găsită adolescenta urcată cu forţa într-o maşină neagră, în Maramureș
Unde a fost găsită adolescenta urcată cu forţa într-o maşină neagră, în Maramureș. Anunțul Poliției

Horea Petrehuș, Asociația Cinegetică pentru Cercetarea Habitatelor Valori Superioare: "Am găsit hectare întregi distruse, de pe care pleacă sute de tone de trufe, care înseamnă sute de milioane de euro la nivel european. Statul român pierde, culegătorii îşi desfăşoară această activitate în condiţii absolut nepermise, şi trebuie să stabilim un echilibru, pentru că aceasta resursă este un bun comun de interes naţional."

Trufele culese din pădurile din România ajung în ţări din Vest, unde se vând pe bani grei. Potrivit iniţiativei legislative, recoltarea lor ar trebui să se facă doar cu câini dresaţi special, în anumite condiţii şi cu autorizaţie.

Mihai Goțiu, inițiator proiect: "Sunt unele ţări, cum e Spania, Italia sau Portugalia, în care valoarea produselor nelemnoase dintr-o pădure care se valorifica sustenabil e mai mare decât valoarea lemnului."

Lavinia Cosma, deputat, inițiatoare proiect: "Nu e normal, pot să vă dau câteva exemple, ca să ajungă în pădure cu mai mult de doi câini. În pădure regăsim oameni care folosesc tot de felul de sape şi tot felul de instrumente, ca să zic aşa, care până la urma deteriorează pădurea. Valoarea lor este foarte mare, deci şi statul român trebuie să câştige ceva."

Amenzile pe care le-ar putea primi cei care nu respectă dispoziţiile noii legi merg de la 5000 de lei la 25.000 de lei, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice.

Dezbaterile vor continua şi în perioada următoare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult