Escrocul care a strâns bani în numele unui copil bolnav s-a prezentat drept "Samariteanul"
Your browser doesn't support HTML5 video.
În timp ce poliţiştii au stabilit că individul a pus la cale o fraudă informatică, familia copilului a fost ajutată de cei care au aflat de această dramă să plătească viitoarea operaţie şi costurile pentru tratamentele de recuperare.
Pozele lui Andrei şi documentele care îi susţin diagnosticul au fost însuşite de un individ care a pretins că vrea să-i strângă bani pentru operaţie. Lipsit de scrupule, acesta le-a ataşat contului său personal şi, potrivit unor surse bancare, în câteva zile bărbatul, care s-a prezentat familiei drept "Samariteanul", a primit donaţii de 9000 de euro, înainte ca părinţii băiatului să afle ce se întâmplă.
Oana Purcărelu, mama copilului: ''Am rămas mută când am văzut că cineva e în stare de aşa ceva. Că oamenii rezonează la postarea aceea dar la postarea noastră nu. În secunda aia mi-am pierdut speranţa."
Speranţa era să adune măcar o parte din bani pentru o intervenţie amplă la tibii. După ce au dezvăluit prin ce trec, părinţii au primit. de data asta, în contul real, în jur de 100.000 de lei.
Cosmin Purcărelu, tatăl copilului: ''Contul s-a blocat pentru că se puneau prea mulţi bani... mi-l imaginam pe Andrei plecând de aici din capul patului şi venind să ceară ceva de mâncare."
Banii ajung aşadar pentru intervenţia iniţială şi pentru terapia de după.
Oana Purcărelu, mama copilului: "Recuperarea practic va dura toată viaţa. Operaţia în schimb sper să fie ultima la picioare. Oamenii care au văzut reportajul le mulţumim şi le mulţumim mult! Banii ăştia tot pentru Andrei sunt, pentru următoarele recuperări. A mai făcut operaţii de întindere de tendon la picioruşe, au fost un succes doar că boala lui se pare că avansează."
Dr. Alice Savastre: ''Micuțul Andrei aşa s-a născut. Este o boală congenitală. Mai mult stagnează... Sper tot binele. Va fi greu, greu. Îi văd foarte motivaţi şi cu o putere de luptă extraordinară."
Anchetatorii de la Brigada pentru Combaterea Criminalităţii Organizate Bucureşti au stabilit încadrarea iniţială a faptei pe care, din informaţiile de până acum, ar fi comis-o cel care şi-a însuşit pozele şi povestea lui Andrei, şi a adunat donaţii în propriul cont: fraudă informatică.
Dosarul a plecat deja la parchet, iar atunci când individul va fi prins şi chemat să dea explicaţii oamenii legii vor cere sechestrarea contului. Însă numai instanţă poate decide dacă şi în ce fel banii donaţi cu bună credinţă pentru copil, într-un cont fals, pot ajunge la el.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!