O femeie a fost aleasă prim-curator al Bisericii Evanghelice din România, pentru prima dată în istoria sa
Carmen Schuster s-a născut într-o familie de saşi din Cincşor, a locuit în Germania, iar după Revoluţie a revenit în România şi s-a ocupat de restaurarea mai multor monumente din satul natal, potrivit News.
”La tradiţionala întâlnire de început de an a Bisericii Evanghelice C.A. din România, domnul episcop Reinhart Guib mi-a mulţumit pentru susţinerea proiectelor bisericii în întreaga mea activitate politică şi a subliniat în acest context excelenta colaborare cu minoritatea evreiască şi cu preşedintele FCER, domnul deputat Silviu Vexler, mulţumindu-i pentru ajutorul acordat”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, deputatul FDGR Ovidiu Ganţ.
Acesta a anunţat şi alegerea unui nou prim-curator al Bisericii Evanghelice C.A. din România.
”Pentru prima oară în istoria de peste patru secole a acestei biserici o femeie, doamna dr. Carmen Schuster, a fost aleasă prim-curator. Îi doresc mult succes şi o asigur de faptul că vom avea o foarte bună colaborare”, a mai scris deputatul minorităţii germane.
Prim-curatorul este locțiitorul preotului și prim demnitar laicPotrivit Statutului Bisericii Evanghelice C.A. din România, curatorul comunităţii bisericeşti, în calitate de prim demnitar laic, este locţiitorul preotului şi îl sprijină pe acesta în îndeplinirea atribuţiilor sale.
De asemenea, curatorul reprezintă comunitatea, când preotul este în imposibilitatea de a o face sau când postul acestuia este vacant.
Carmen Schuster s-a născut într-o familie de saşi din Cincşor, iar familia sa a ajuns, pe vremea lui Ceauşescu, în sudul Germaniei.
A început să lucreze în sistemul financiar, iar după 2000 a început să vină în România, unde început să restaureze poveştile caselor din satul natal.
A salvat şcoala, casa parohială şi un fost CAP şi le-a introdus în circuitul turistic.
Sursa: News.ro
Etichete: romania , femeie , biserica evanghelica , prim-curator
Dată publicare: 11-01-2023 23:04