O acțiune a pompierilor a atras zeci de curioși: "De pe Facebook am aflat"
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Militari, părinți și copii deopotrivă s-au aliniat la start și s-au bucurat de plimbare.
În plus, participanții au primit o lecție din partea salvatorilor, care le-au explicat cât de importante sunt intervențiile lor și le-au prezentat unele echipamente.
Evenimentul a ajuns la a treia ediție, iar organizatorii spun că nu se vor opri aici.
Pregătiţi pentru o plimbare pe două roți, pompieri din Timişoara, însoţiţi de oameni dornici de o porţie de sănătate, s-au echipat corespunzător şi au pornit la drum.
Participanţii au pedalat zâmbitori pe o distanţă de 12 kilometri.
Participant: "Este prima oară când particip la acest eveniment, am aflat de pe facebook, ne bucurăm că pot participa şi copiii, vom veni şi la anul."
Copil: "Îmi place să pedalez, e frumos, şi recomand tuturor să vină la acest eveniment."
Participant: "De pe facebook am aflat şi am vrut să particip în mod deosebit să văd cum va decurge acest eveniment, am fost interesată."
Evenimentul, aflat la a treia ediţie, este organizat de pompierii din oraş, care vor să promoveze mişcarea şi voluntariatul. Cu această ocazie, curioşii au putut afla unele secrete chiar de la militarii care intervin zi de zi pentru a salva vieţi.
Lucian Mihoc, inspector sef-comandant ISU TIMIŞ: "Avem un corp de voluntari care însumează 450 membri, dintre care 133 activi şi dorim să atragem cât mai mulţi. Pe parcursul acestei campanii le vom arăta potenţialilor voluntari diverse exerciţii, diverse acţiuni cu care noi ne ocupăm zi de zi. În acest sens pe lângă tehnica de intervenţie care va fi expusă vom avea exerciţii de stingere a incendiilor, de descarcerare şi acordare a primului ajutor medical calificat."
Cursa s-a încheiat pe malul râului Timiş, unde participanţii şi-au tras sufletul şi au primit din partea pompierilor câte o porţie generoasă de gulaș.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!