Neoficial, 5 milioane de români sunt plecaţi în străinătate. Topul țărilor preferate pentru muncă
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Cei mai mulţi dintre aceştia sunt tineri cu studii superioare care se visează în Germania, Marea Britanie şi Franţa. Interesant este că pentru prima dată şi ţara noastră apare ca destinaţie de muncă pentru sud-coreeni, israelieni, italieni, turci sau ghanezi.
Dorinţa de a pleca la muncă peste graniţă a fost măsurată în România la interval de 4 ani. Aparent, sentimentul e mai bun faţă de 2014, când 82% dintre romanii de la oraşe voiau în străinătate. Acum, procentul e de 55%, potrivit studiului Global Talent.
"Am o casă la ţară, lângă Severin, în Orşova, şi oraşul respectiv are potenţial destul de mare, dar în timpul iernii oraşul rămâne la un sfert din populaţia pe care o are faţă de vară, când vine lumea înapoi în concediu. Şi la câte case s-au făcut pe acolo pe bani aduşi din afară cred că e într-un fel sau altul mai bine decât aici", spune un tânăr.
Cel mai important motiv de plecare este căutarea unui trai mai bun, urmat imediat de instabilitatea politică, potrivit autorilor studiului. Pe locul al treilea e nevoia unei educaţii mai bune, a unor spitale decente şi a unei administraţii eficiente. Calin Fusu, manager BestJobs: "E vorba în special de tineri care prin definiţie vor să se descopere să vadă ce e interesant pentru ei, unde e interesant să locuiască şi e o cifră oarecum similară cu multe alte ţări."
Pentru mulţi, plecarea rămâne însă un vis pe care nu şi-l împlinesc deocamdată.
Studiul arată că Germania este o destinaţia favorită, ţara în care comunitatea românească număra aproape un milion de persoane. Urmează Marea Britanie, Franţa şi Elveţia, plus Statele Unite. Interesant e şi că România a devenit atractivă pentru ţări din Asia, din Orientul Mijlociu şi Africa.
Neoficial, aproape 5 milioane de români sunt plecaţi în străinătate, iar oficial aproape 300.000 pleacă an de an, majoritatea definitiv.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: Pro TV
Etichete: romani , bani , scoala , munca , strainatate , investitii , locuri de munca
Dată publicare: 07-08-2018 07:00