Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Multinaționalele renunță la obiceiul de după Revoluție și recrutează acum români pentru funcțiile de CEO. Ce salarii au

Your browser doesn't support HTML5 video.

Multinaționalele din România au început să mizeze pe români pentru posturile de directori executivi. După Revoluție, erau selectați exclusiv străini.  

Ai noștri au reușit, în timp, să demonstreze că pot să facă față cerințelor. Sunt și mai puțin pretențioși și acceptă salarii sau alte beneficii mai mici.

Edit are 53 de ani, iar de 8 este directorul executiv al unei companii multinaționale care produce automobile. Primul ei loc de muncă după absolvirea facultății, în 1993, a fost de casier. A vrut însă mai mult, s-a perfecționat și a obținut inclusiv o calificare în Marea Britanie.

Edit Tarcolea, CEO al unei multinaționale: ”Prima dată, în primii 3 ani am fost director financiar, aici CEO era un grec care gestiona compania de mai mulți ani, managementul în general era un management de expați. Iar după 3 ani, când s-a retras, s-a pensionat atunci, mi s-a oferit poziția și am acceptat pe loc”.

Și Daniela, la 39 de ani este director executiv la o multinațională. Ea a fost recrutată de la o altă companie unde ocupa aceelași post.

Citește și
Angajații sunt din nou interesați de start-up-uri, după doi ani în care voiau numai multinaționale
Angajații sunt din nou interesați de start-up-uri, după doi ani în care voiau numai multinaționale

Daniela Micușan, CEO al unei multinaționale: „Am un rol de CEO regional pentru trei țări, România, Macedonia și Croația, cu 3.500 de angajați. Sunt prima româncă. Am studii făcute în România, în parte majoritară”.

După Revoluție, când au aparut aceste companii mari în țara noastră, erau conduse de străini, preferați pentru că aveau expertiză și studii recunoscute în toată lumea.

Ioana Ionescu, head hunter: ”Veneau la pachet cu expatul pe care îl plăteau foarte bine ca să facă această schimbare, trebuiau să îl plătească cu un salariu competitiv. Trebuiau să plătească un pachet de relocare, însemnând casă pentru familie, școală pentru copii, eventual chiar un job pentru partener”.

Între timp, și românii și-au dovedit calitățile. Un director executiv are mașină cu șofer, primeste bonus din profitul anual și chiar acțiuni de la companie. Salariul pleacă de la 5.000 de euro, dar poate să ajungă până la 20.000 de euro pe lună.

Hidroelectrica își caută director executiv

George Butunoiu, head hunter: „Sunt în general trei grupuri mari de criterii după care se evaluează orice candidat. Sunt competențele tehnice, cât de mult știe meserie, meseria respectivă și management general, să conducă o firmă, să conducă oamenii și cât știe în industria respectivă, lucruri legate strict de domeniul lor, apoi e profilul de personalitate care e foarte important, cât de carismatic este, cât de ușor se poate impune în fața oamenilor și profilul moral. Adică dacă e onest sau nu''.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, este în căutarea unui director executiv. Este organizat un concurs pentru ocuparea acestei funcții, format din două etape, iar doritorii pot trimite dosarele de candidatură până pe 11 septembrie.

Aceștia trebuie să respecte mai multe condiţii ca să fie eligibili, printre care să aibă studii superioare finalizate, să aibă experiență în muncă de minimum 7 ani și să fi fost cel puțin 5 ani într-o funcție de conducere.

În prezent, în România aproape 160.000 de persoane ocupă funcția de CEO. Doar 4.000 sunt străini. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult