Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mulți copii au ratat începerea școlii pentru că părinții aveau programat concediu. ”Au vreme toată viața să învețe”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cum școala a început mai devreme decât de obicei anul acesta, unele familii cu copii sunt încă în concediu. Așa că prima zi de cursuri a însemnat pentru unii elevi distracție în piscine sau pe tobogane în parcul acvatic.  

Nimeni nu știe câți au lipsit astăzi de la ore pentru că, oricum, nu s-au pus absențe.

Așa a arătat prima zi de școală pentru copiii care au venit cu părinții la Băile Felix, în loc să stea în bănci.

”- În ce clasă ești? - Vin a patra. - Cum a fost prima zi de școală? - Ăăă, aici”.

”Tânără: N-am fost la prima zi de școală, sunt, acuma, în vacanță. Reporter: Ce le transmiți colegilor care au fost la școală? Tânără: Aaa, succes, acuma cât lipsesc eu. Reporter: Unde-i mai bine, la ștrand sau la școală? Tânără: La ștrand”.

”O să am timp să învăț toate celea”

Părinții spun că aveau concediile plătite înainte ca Ministerul Educației să stabilească structura noului an școlar.

Citește și
rechizite pentru scoala
Cât a cheltuit, în medie, o familie pentru un ghiozdan echipat pentru prima zi de școală

Părinte: ”Am făcut rezervare de anul trecut, c-așa ne permite serviciul. Noi nu ne-am gândit că începe școala pe 5 septembrie. N-am avut ce să facem, am învoit copiii să plecăm în concediu”.

Părinte: ”Acuma ni s-a oferit ocazia să venim în concediu. Profităm de timpul bun, cât mai este și, după aia, au vreme, toată viața, să meargă la școală și să învețe”.

Doru Străinescu, reprezentant complex balnear: ”Avem și familii care și-au prelungit vacanța pentru a profita de vremea bună”.

Și la mare pe plajă au fost părinți cu copii aflați încă în vacanță.

”Reporter: De când aveți programat acest concediu? Femeie: Pfooo, din iarnă l-am programat. Am sunat la școală dirigintele copiilor și am rezolvat, a înțeles, aproape toată săptămâna i-am învoit”.

Tânără: ”Oricum în clasa a 12-a o să am timp să învăț toate cele”.

În prima zi de școală nu s-au pus absențe

Hotelierii spun că și ei au fost surprinși de începerea școlii cu 10 zile mai devreme.

Nicoleta Gheorghe, director hotel: ”Am avut și multe anulări de rezervări. De asemenea, din personal noi am avut angajați elevi pentru postul de picol, debarasator și au trebuit să plece pentru începerea anului școlar. Deci ne-a afectat într-o mare măsură și de-o parte și de cealaltă”.

Potrivit inspectoratelor școlare, elevii pot lipsi dacă părinții sau tutorii depun solicitări scrise, iar acestea sunt aprobate de diriginți și directorii unităților de învățământ. Doar în prima zi de școală nu se pun absențe.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult