Moș Crăciun a plecat cu tramvaiul să le asculte dorințele copiilor din Iași
Your browser doesn't support HTML5 video.
Moş Crăciun, în tramvai: "Bună ziua, Moş Crăciun vă salută, caravana Moşului a sosit la Iaşi, vom fi în cele 7 coline, bucurând pe toată lumea!"
Bătrânelul darnic a fost aşteptat în inima Moldovei de zeci de prichindei de toate vârstele, hotărâţi să îl impresioneze.
Tramvaiul, cu un traseu special, opreşte în mai multe zone din oraş. Odată ajunşi față în față cu Moş Crăciun, puștii nu contenesc cu dorinţele.
Reporter: Ce îţi doreşti de la Moşul, în acest an? Ai făcut o listă de cadouri? Rareș: Am făcut-o, da şi îmi doresc câteva jucării cu bomboane, pompier şi un set lego şi multă, multă sănătate.
Moșul, discutând cu un copil: "Scrii cu mami, ca tu ai 4 ani şi încă nu poţi să scrii scrisorica, da? Bine, mă bucur că te-am văzut. Să ai grijă de tine şi de mami!"
Dar tramvaiul lui Moş Crăciun nu este unul oarecare.
Silviu Stanciu, președintele TramClub Iași: "Pe caroseria tramvaiului se pot găsi scene din diverse scene ale lumii şi, evident, scene din Iaşi, cu clădiri reprezentative ale oraşului."
Oasptele nu şi-a făcut apariţia singur. A fost însoţit de un spiriduş şi de îndrăgitul personaj Olaf.
În noaptea de Ajun, Moş Crăciun promite să ajungă la toţi copiii.
Moş Crăciun: "Moş Crăciun cu plete dalbe a sosit de prin nămeţi, să aducă daruri multe la fetiţe şi băieţi! Sărbători binecuvântate!"