Mihai Șora: Dan Voiculescu, ”turnătorul cu ifose de intelectual”, publicat la Academia Română
Galerie foto
Într-un mesaj postat pe Facebook, Șora spune că ”în mod probabil, au fost cumpărate niște indulgențe“ la Editura Academiei Române.
Reacția filosofului vine după ce un comunicat al PP-USL - un partid controlat de Voiculescu - a anunțat că ”profesorul Dan Voiculescu a lansat, joi, la Biblioteca Academiei Române, Tratatul Umanismului Pragmatic, o lucrare amplă dedicată doctrinei pe care a fondat-o în urmă cu mai bine de trei decenii”.
”Aflu că Editura Academiei Române îl publică pe Dan Voiculescu, turnătorul cu ifose de intelectual ale cărui fapte de corupție (pentru care a fost condamnat penal) și poluări din spațiul mediatic, prin mercenarii angajați la trustul său, sunt îndeajuns de cunoscute oricărui om onest, cu mintea clară, pentru a nu putea fi nici minimizate, nici trecute cu vederea.
Cum a ajuns un asemenea personaj să-și pună numele Academiei pe copertă? Prin ce complicități, legături subterane, transfer de fonduri (căci, în mod probabil, au fost cumpărate niște „indulgențe“ acolo)?
Nu sunt adeptul generalizărilor isterice, al vinovăției colective, al anatemei aruncate la întâmplare, peste o întreagă instituție. Uscături există pretutindeni și nu razi de pe fața pământului o pădure pentru câteva crengi care zac pe jos, putrede” - a scris Șora pe Facebook.
La rândul său, profesorul de științe politice Cristian Preda califică decizia Editurii Academiei Române de a publica o carte a lui Dan Voiculescu, fost condamnat penal, drept o ”poveste imorală”.
”Editura Academiei Române îl publică pe Dan Voiculescu. Nu mă miră. Un număr însemnat de condamnați pentru corupție au primit în trecut girul unor profesori din universități, pentru a publica maculatură ori, în unele cazuri, texte plagiate, prezentate drept „cercetare științifică” și pentru a-și ușura astfel pedeapsa. Academia continuă, prin editura sa, această poveste imorală” - a scris Preda pe Facebook.
Conform comunicatului de presă al PP-USL, la lansarea cărții ”Tratatul umanismului pragmatic” a lui Dan Voiculescu au fost prezenți, ”printre alții”, actorul George Mihăiță, Teodor Meleșcanu, Alessandra Stoicescu, Octavia Geamănu, Gabriela Firea, Daniel Zamfir, deputații umaniști Ana Loredana Predescu, Grațiela Gavrilescu, Steluța Cătăniciu și Vlad Popescu, Cristian Popescu Piedone și Ramona Ioana Bruynseels, candidat umanist la alegerile prezidențiale din 2019.
În 2017, Dan Voiculescu a fost eliberat condiționat după ce a executat 2 ani și 11 luni din cei 10 ani de închisoare la care fusese condamnat pentru fapte de corupție.
El a fost condamnat în 2014 la 10 ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani în privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare.
Au fost 2.000 de procese, 70 de termene și 6 ani în care dosarul s-a plimbat între instanțe, în funcție de statutul pe care omul de afaceri l-a avut: când de parlamentar, când de civil.
Sursa: Pro TV
Etichete: carte , dan voiculescu , academia romana , mihai sora
Dată publicare: 29-05-2021 14:04