Meghan Markle, copleșită de viața de ducesă. „A fost și este o luptă grea”
Într-un documentar realizat de ITV, a fost prezentat turneul de zece zile desfăşurat recent Megan și prințul Harry în Africa de Sud.
Aceștia au mărturisit cât de dificil este să facă parte din familia regală britanică și cum reușesc să facă față presiunii de a fi mereu în lumina reflectoarelor, relatează The Sun.
Meghan, în vârstă de 38 de ani, a arătat un moment de slăbiciune în momentul în care a fost întrebată cum a trecut peste criticile apărute în presă în perioada cât a fost însărcinată. Ducesa a recunoscut că a fost o perioadă în care a ajuns „mai mult să existe, decât să trăiască“.
„Orice femeie, mai ales atunci când este însărcinată, este vulnerabilă, aşa că a fost o provocare uriaşă. Sunt multe de suportat, iar presiunea mediatică se adaugă peste presiunea care oricum exista deja, aceea de a fi mamă și soție. A fost şi este o luptă grea“, a declarat ducesa.
Prințul Harry a dezvăluit că şi-ar dori să părăsească definitiv Londra şi susține că ia în considerare Cape Town, din Africa de Sud.
De la căsătoria cu prinţul Harry, din mai 2018, fosta actriţă a fost constant în atenția tabloidelor. Presa a făcut publică situația familiei destrămată din care provine și, de asemenea, jurnaliștii britanici au acuzat în repetate rânduri faptul că este arogantă sau ipoctrită.
După apariția documentarului, peste 70.000 de fani ai ducesei și-au arătat empatia și susținerea prin postări pe Twitter cu hashtagul „WeLoveYouMegan”.