Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Meditații pe factură, planul lui Marcel Ciolacu să aducă bani la buget. 300 de milioane de euro circulă pe piața neagră

Your browser doesn't support HTML5 video.

Premierul vrea că părinții care apelează la meditații pentru copii să-și poată deduce din impozite cheltuielile pentru aceste ore, dacă le pot dovedi cu facturi.

Este o soluție, spun economiștii, pentru a-i forța pe profesori să-și declare veniturile din pregătirea privată. ANAF colectează, anual, în jur de un milion de lei de la cei peste 12.000 de dascăli care țin lecții acasă, ori la domiciliul elevilor. Suma încasată la negru este, însă, uriașă.

Examenele naționale probează, anual, nu numai pregătirea copilului, ci și prestația profesorului meditator.

Părinte: „De patru ani, din pandemie, dinainte de pandemie face... din clasa a cincea face”.

Reporter: De ce?

Citește și
profesor tabla scoala matematica
Un profesor pensionar ar fi agresat sexual o elevă de 14 ani. Făceau meditații în particular la matematică

Părinte: „Pentru că am vrut să fie sigură de ea.”

Cu opt ședințe pe lună, ori nouă luni pe an, timp de patru ani, și plătite fără factură cu 200 de lei, rezultă o cheltuială de aproape 60.000 de lei.

​Cele mai recente estimări arată că acest sistem paralel de educație, piața neagră a meditațiilor, a depășit 300 de milioane de euro pe an. Prin comparație, în Germania, unde 15% dintre elevi fac pregătire privată, suma nu depășește 1,5 milioane de euro pe an. De fapt, problema nu este doar neimpozitarea acestor bani, ci faptul că din buzunarele părinților în cele ale profesorilor zboară o parte importantă din bugetul familiei.

„Între 100 și 200 de roni... Mai puțin nu cred...” explică un părinte.

„În orașul meu natal din Şiria, cam doi dolari costă o lecție” spune un sirian stabilit în România.

Premierul anunță că se fac analize, cu experții Băncii Mondiale, pentru a-i forța pe profesori

să-și declare veniturile din meditații. Creând avantaje fiscale pentru părinții care pot prezenta facturi.

Marcel Ciolacu, premierul României: „Și fiul meu a făcut meditații! Pentru cei care câștigă mai puțin și pentru clasa medie, vor fi deduceri din impozit pentru meditații. În momentul în care treci chitanța în calculator pentru meditații, ți se deduce din impozit.”

Prof. Univ. Ovidiu Pânișoară, expert în științele educației: „Le-ar putea scoate la lumină, pentru că părintele ar putea spune ”îmi doresc să-mi dai o factură, ca să-mi decontez un impozit. Un meditator, chiar mai slab decât profesorul clasei, ar putea să funcționeze.”

Între timp, prind elan firmele care ofertă deja asemenea servicii, cu taxe mult mai mici decât meditațiile din sufrageria dascălului. Rezultatele sunt la nivel maximal la evaluarea națională.

Prof. Florin Nicola, fondator platformă de meditații: „Prețurile încep, pentru o materie, de la 159 de lei pe lună, ajungând la pachetul complet de 199 de lei.”

De la bugetul de stat pleacă spre școli între 11.000 și 23.000 de lei, pentru îngrijirea și educația fiecărui copil înscris într-o formă de învățământ. La care părinții plusează oricum cu bani de rechizite, manuale și, uneori, uniforme.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult