Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Masă în cimitirul din Galaţi, de Paştele blajinilor. "Se serveşte cu mortul, cică"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Luni este Paștele Blajinilor, dar mii de credincioși au mers încă de ieri în cimitire, așa cum cere tradiția. Au împărțit mâncare nevoiașilor, apoi s-au așezat la masă chiar printre morminte.

Însă, într-un cimitir din Galați, unii au uitat de cele sfinte. Iar locul s-a transformat la final în... Raiul gunoaielor. Într-un cimitir din Galaţi a fost o forfotă mare. Chiar dacă luni este Paştele Blajinilor, mii de credincioşi au mers duminică la mormintele celor dragi.

Oamenii, încărcaţi cu bucate alese, s-au adunat lângă locurile de veci, iar preoţii au sfinţit mâncarea.

„Carne la grătar, peşte, sarmale. După ce dăm la străini, după aia mănâncă şi familia. Se serveşte cu mortul, cică, împreună, aici!", spune o bătrână.

Citește și
egipt, mormant, piramide, Hetpet
Descoperire importantă într-un cimitir din apropierea celebrelor piramide din Giza

Nicolae Ionaşcu, preot: "Este o prelungire a Săptămânii Luminate, dorim să aducem vestea aceasta şi bucuria aceasta şi celor cărora le datorăm atât de mult, dar le facem prea puţin."

Dar casă bună cu sărbătoarea a făcut...mizeria. Coşurile de gunoi s-au dovedit a fi prea puţine şi neîncăpătoare, aşa că, la fiecare colţ din cimitir, în unele cazuri chiar şi peste morminte, s-au format grămezi de gunoaie.

"De fiecare dată aceeaşi poveste: containerele peste morminte. Nu s-a ţinut cont că sunt morminte, ca omul munceşte, ca eu fac, vai de capul meu... Sar gardul să aprind lumânări!", spune o femeie

Paştele Blajinilor este sărbătorit în prima zi de luni de după Săptămână Luminată. Potrivit credinţei populare, Blajinii fac parte din cei dintâi oameni de pe pământ - blânzi, înţelepţi şi veşnic fericiţi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult