La 3 ani suferă de leucemie, iar tratamentul său nu se mai găsește în România. Orice ajutor contează pentru viața lui David
Galerie foto
David va trebui să stea un an în spital pentru a face chimioterapie şi alte tratamente de care organismul lui are nevoie pentru a lupta cu boala.
„David este slăbit acum, îmi spune mereu că are dureri de oase. Am înţeles că este un lucru normal pentru boala pe care o are. Va trebui să stăm un an în spital, dar ne-au spus că dacă el răspunde bine la tratament, este posibil să ne lase să plecăm pentru o săptămână-două acasă, dar mai durează până atunci. După un an, va trebui să urmeze alte tratamente de întreţinere. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom trece cu bine peste acest an“, a spus mama băieţelului, Cristina Ionela Pătru, din Caracal, județul Olt.
Tratamentul de care depinde viaţa lui David nu se mai găseşte în România. Aşa că pentru părinţi şi pentru medicul micuţului a început lupta pentru procurarea tratamentului necesar chimioterapiei.
În plus, părinţii copilului trebuie să suporte costurile, iar posibilităţile lor financiare sunt foarte reduse. Aşa că au luat decizia ca tatăl lui David să se întoarcă în Anglia la muncă pentru a putea cumpăra tratamentul fiului său.
„Ni s-a spus că acest tratament nu se mai găseşte în România. Ni s-a dat reţeta pentru că trebuie să îl căutăm şi să îl cumpărăm noi. Doamna doctor ne-a spus că ne ajută şi dumneaei să îl găsim. Soţul o să plece din nou în Anglia pentru că aici nu avem niciun venit, iar eu o să stau cu copilul în spital. O să caute tratamentul şi acolo“, a mai spus mama, conform Gazeta de Sud.
Toţi cei care vor să îl ajute pe David pot dona orice sumă de bani în CONTUL deschis în LEI – RO73 BRDE 445S V382 1960 4450, titular Ionela Patru (mama lui David).
CONT EURO RO63 BRDE 290S V696 9521 2900 Patru Dumitru (tatăl).
În urmă cu un an, fiul lor dădea primele semne ale bolii, însă medicii la care au mers nu le-au dat motive de îngrijorare.
„Anul trecut, David a căzut din picioare, am fost la Urgenţă, în Caracal, iar medicii ne-au spus că are anemie. Inclusiv hemoglobina a ieşit bine. Atunci ne-au dat tratament pentru anemie. În noiembrie i-au apărut un fel de ganglioni. Unul după gât şi unul pe căpuţ. Am fost din nou la medic şi ni s-a spus că este ceva normal, din cauza răcelii. Lui îi curgea nasul destul de des şi făcea febră. Apoi ni s-a spus să îi dăm cu un unguent. După aceea, nu îi mai trecea febra, chiar dacă era sub tratament.
În octombrie am făcut din nou analize şi au ieşit bine. În ianuarie, eu şi tatăl lui am plecat la muncă, în Anglia. Copiii au rămas cu bunicii. Înainte de 1 februarie, copiii au plecat la Bucureşti la o rudă, în vacanţă. Acolo, băieţelul iar s-a simţit rău. L-au dus la un medic în Bucureşti, care i-a schimbat tratamentul şi i-a dat alt antibiotic. Când s-a întors acasă se simţea tot rău. Soacra mea l-a dus la Spitalul din Caracal, unde l-au internat pentru răceală. După ce i-au făcut analizele, au văzut că hemoglobina este mică, iar pediatra de acolo a luat decizia să îl trimită la spital la Craiova.
Imediat după ce a fost dus la Craiova, ne-a sunat o asistentă şi ne-a zis că trebuie să venim acasă, măcar unul dintre noi, pentru că este nevoie să ne dăm acceptul să i se facă puncţie, de urgenţă. Atunci am plecat din Anglia, iar când am ajuns la spital ni s-a spus că au venit analizele de la Bucureşti şi că David are leucemie limfoblastică acută, de tip B. Pentru noi a fost un şoc. Pur şi simplu nu putem să acceptăm acest lucru“, a povestit mama copilului.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: Caracal , donatie , leucemie , tratamente
Dată publicare: 07-03-2018 18:37