Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Moș Crăciun angajează asistenți, spiriduși sau crăciunițe

Your browser doesn't support HTML5 video.

Pentru ca are agenda plină, Moș Crăciun își planifică deja vizitele pe care le va face copiilor de sărbatori.

Are însă și o mulțime de asistenți care îl pot ajuta să ducă darurile peste tot. O oră cu un "ajutor" de Moș Crăciun pornește de la 150 de lei, iar cele mai multe firme care "închiriaza" astfel de personaje spun ca exista cereri, din belșug. Sunt și alte opțiuni, cum ar fi spiridușii sau crăciunițele care se închiriaza cu 75 de lei pe oră.

De 8 ani, Bogdan aduce zâmbete pe chipurile copiilor. Are o firmă în Cluj, prin care îl poate convinge pe Moș Crăciun să vină acasă, ori la serbări.

O oră în prezența Moșului, în timpul zilei, costă 150 de lei. Pentru serbări însa, prețul se ridică la 350 de lei. Agenda bătrânelului cu barba alba este aproape plină.

Bogdan Tudor, patronul unei firme de organizări evenimente: "Este o perioadă aglomerată ca în fiecare an. Am adus o noutate anul acesta, Moș Crăciun nu va veni singur, ci va veni cu spiriduși. Avem spiriduși care cântă la chitară și la vioară."

Citește și
brazi
Romsilva scoate la vânzare 83.000 de brazi și molizi pentru Crăciun. Prețurile la care se vor vinde

Și în Constanța, cine nu și-a facut programare pentru vizita lui Moș Crăciun, s-ar putea să se aleaga doar cu un ren, pentru că batranul darnic are deja programările făcute.

Gabi Soare, coordonatorul unui club pentru copii: "Perioada asta este foarte încarcată din fericire, facem față cu brio pănă în prezent deși, sincer sa fiu sunt momente în care trebuie să refuzam anumite comenzi. E un preț standard, el se situează undeva între 100 și 150 de lei pentru vizita moșului."

Moșul este foarte cautat și în Iași.

Gina Ciureanu, managerul unei firme de organizări evenimente: "Prețurile sunt la școală sau gradiniță 150 de lei pentru 30 de minute. Daca doriti la domiciuliu, pe data de 24, prețul este de 170 de lei. Iar la firme și companii, 200 de lei pentru 30 de minute. E profitabil, e un timp scurt în care prestează și se adună bănuți."

În timp ce Mosul e pe drumuri, să onoreze comenzile, îi dau o mână de ajutor spiridușii și crăciunițele. 75 de lei îi costă pe părinți o oră cu aceste personaje magice.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult