Impresiile turiștilor și sibienilor despre summitul european. ”Un sentiment de comunitate”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Privit prin ochii unui trecător, oraşul vestit pentru tihnă şi arhitectură a părut dintr-o dată sub asediu. Au contribuit la această atmosferă, uşor tensionată, zgomotul elicopterelor de supraveghere, lunetiştii de pe cele mai înalte clădiri şi limuzinele strălucitoare, încadrate de gărzi de corp.
Dincolo de gardurile de protecţie atmosfera a fost efervescentă. Hoteluri arhipline, străzi care arată ca cele din Viena, Paris sau Basel, dar şi mii de curioşi care au sperat că vor putea să fotografieze personalităţile momentului. Pentru toţi aceşti entuziaşti s-au organizat două festivaluri culinare la care a cântat fanfara săsească.
"Sentimentul este al unui turist în propriul meu oraş, este surprinzător."
"Acum e foarte diferit. Sunt aici de câteva luni, e mult mai aglomerat dar totul este ok. Un sentiment de comunitate, când îi vezi aici pe liderii europeni, oamenii sunt amabili şi zâmbitori."
"Am fost un pic în centru în piaţă, dar şi acolo era un pic cam aglomerat, securitate."
Cei mai norocoşi au avut ocazia nu doar să-i vadă de aproape pe liderii Europei, ci şi să schimbe cu aceştia câteva vorbe.
"-I-am văzut, am dat mâna cu ei, s-au îndreptat către noi şi ne-au felicitat pentru că îi susţinem şi suntem prezenţi în Piaţa Mare. -Pe cine aţi văzut? -Pe toţi, bineînţeles, dar am dat mâna cu preşedintele Iohannis, cu domnul Macron şi cu doamna Merkel."
În tot acest timp străduţele medievale au fost inundate de miresme.
"Mă aflu pentru prima dată în Sibiu. Am ieşit să încerc ceva în oraş, să mănânc ceva local. Abia aştept să gust ce e tradiţional."
În acest du-te vino general, măsurile de securitate nu te duceau cu gândul la vacanţă. Intrările în zonele în care se afla invitaţii, dar şi în cele limitrofe au fost controlate strict.
Sibiul este păzit de o armată de oameni, atât la sol cât şi la înălţime. Sunt peste 100 de lunetişti care stau de regulă câte doi, şi care monitorizează pieţele şi spaţiile deschise.
Cei care locuiesc în centru au în aceste zile legitimaţii speciale. Oamenii sunt verificaţi, controlul e strict şi amănunţit la fel ca cel de la aeroport.
Joi, Sibiul a devenit din nou capitala Europei. A unei Europe care încearcă să-şi găsească, alături de oamenii simpli, din stradă, optimismul şi drumul.