Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Guvernul nu are bani pentru a-i despăgubi pe crescătorii de porci. Sunt deja peste 800 de focare

Your browser doesn't support HTML5 video.

În mijlocul epidemiei de pesta porcină africană, care face deja prăpăd în mai multe judeţe din ţară, autorităţile întârzie să le dea un răspuns crescătorilor de porci care aşteaptă să fie despăgubiţi.

Şeful PSD Liviu Dragnea a cerut ca oamenii să fie plătiţi nu la greutatea animalului din momentul sacrificării, ca până acum, ci la cea pe care ar fi avut-o de Crăciun, iar Guvernul cauta soluţii, dar şi banii necesari unei asemenea măsuri.

La Tichileşti, judeţul Brăila, oamenii rămaşi fără porci, în urma pestei porcine africane, sunt descumpăniţi. Se plâng ca animalele le-au fost cântărite ''din ochi'' şi că nici măcar nu ştiu dacă autorităţile îi vor despăgubi pentru greutatea pe care ar fi avut-o porcii în ajunul Crăciunului, aşa cum a cerut şeful PSD.

Doamna: "Ei se vaita de bani, de unde să ne mai despăgubească. Nu trebuia să ne ia porcii din bătătură. Nu ne despăgubesc cu nimic."

Până acum, Autoritatea Sanitară Veterinară şi Ministerul Agriculturii nu au dat un răspuns despre cum vor fi despăgubiţi fermierii, după solicitarea făcută de liderul PSD.

Citește și
Petre Daea
Ministrul Agriculturii, la Palatul Victoria. Petre Daea a discutat cu premierul despre pesta porcină

Cele mai recente informaţii, de acum cinci zile, arată că autorităţile au evoluat situaţiile a 1.890 de fermeri, iar despăgubirile au fost stabilite la 6,7 milioane de lei.

Banii sunt însă pe hârtie pentru că, practic, în conturile fermierilor au intrat doar 222 de mii de lei, adică o sumă de 30 de ori mai mică! Fermierii au primit undeva între 8 şi 12 lei pe kilogram de animal, la greutatea din momentul sacrificării.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, da asigurări însă că niciun crescător de porci nu va rămâne cu pagubă. Deocamdată, nu există fonduri, pentru că încă nu s-a făcut rectificarea bugetară. Iar în fondul de urgenţă, cel destinat situaţiilor de urgenţă, NU mai este niciun leu, spune ministrul Finanţelor.

Guvernul trebuie să-i despăgubească urgent pe fermieri, spune fostul comisar european pentru agricultură Dacian Cioloş.

"Proprietarii vor încerca să-i ascundă, pentru că nu vor mai avea încredere că vor fi despăgubiţi, există riscul masiv de amplificare a virusului'', spune Cioloş.

Între timp, molima pestei se extinde cu repeziciune, semn că autorităţile sunt depăşite de situaţie. Acum există peste 800 de focare în 11 judeţe, iar numărul porcilor ucişi trece de 128 de mii.

Crescătorii rămaşi fără porci pot spera doar să primească un răspuns de la autorităţi săptămâna aceasta, când Guvernul discuta rectificarea bugetară. La fel şi angajaţii fermelor care şi-au pierdut locurile de muncă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult