Festivalul Medieval de la Sighisoara 2021. Ce au pregătit organizatorii
Your browser doesn't support HTML5 video.
Pregătirile au intrat pe ultima sută de metri. Cavalerii îşi pregătesc arena de lupte, iar domniţele - rochiile nobile şi paşii de dans. Festivalul medieval va începe vineri seară şi va dura trei zile.
Timp de trei zile cetatea Sighișoarei, parte al patromoniului UNESCO, va fi scena celui mai vechi festival medieval din România.
Dorin, toboşar: ”După un an de pauză, organizatorii festivalului spun că vor să pună accent doar pe păstrarea tradiţiei fără ca atmosfera medievală să fie perturbată de alte stiluri de petrecere. Astfel străzile cetăţii vor deveni scena muzicii şi dansurilor medievale, pieselor de teatru, dar şi taberelor şi atelierelor meşteşugăreşti.”
Organizatorii se aşteaptă la cel puţin 7 mii de vizitatori, având în vedere revervarile din hoteluri şi pensiuni.
Autorităţile locale finanţează evenimentul cu 300 mii de lei, mai ales că de 27 de ani, Festivalul medieval atrage o mulţime de turişti în Transilvania.