Zece copii dintr-o familie nevoiașă din Iași au primit daruri nesperate de la fundația părintelui Damaschin
Your browser doesn't support HTML5 video.
Mezinul familiei, un băiețel de 1 an și 4 luni, s-a bucurat și el de un cadou din partea fundației părintelui Dan Damaschin. În câteva zile, pentru a ajuta familiile sărmane, va fi organizat și un festival caritabil în Iași.
Într-o căsuță de la marginea satului Vâlcelele, din comuna Vladeni, cei 10 copii ai familiei se bucură de vacanța de vară, deși nici vorbă să poată pleca undeva, ca alți copii.
Pragul casei le este trecut doar de voluntarii părintelui Damaschin, cel care le aduce, an de an, rechizite pentru scoală. Luni, cu toții au primit ghiozdane pline cu haine, pe care să le îmbrace după ce revin în bănci, din toamnă.
Anastasia are zece ani și este cea care are grija de găini și de iepurii din curte, dar și de frățiorii mai mici.
Reporter: „Te bucuri? Anastasia Birindiu, elevă: Da. Reporter: Le-ai probat? Iți plac? Anastasia Birindiu, elevă: Da”.
Nectarie trece în clasa a VII-a și are grija de gospodărie, mai ales când tatăl lui este la muncă.
Nectarie Birindiu, elev: „Dimineața mă scol, dau apă la vacă, la vițică, pun mâncare și apa la pasări, le dau drumul. Reporter: Lemne ai tăiat, până acum, vreodată? Nectarie Birindiu, elev: Da”.
Mama este casnică și are grija de cei mici. Pe lângă alocații, familia se descurcă doar cu salariul tatălui.
Reporter: V-ați fi permis să cumpărați haine noi pentru toți copiii? Mirabelă Bidirliu, mamă: Nu, nu. E foarte greu, la 10 copii nu iți permiți. Doar cu alocația la copii e greu. Cu bunul Dumnezeu mergem înainte”.
Vasile Bidirliu, tată: Financiar este greu, de asta merg și la muncă. Că din alocație nu ajung. Reporter: Ca părinte, ce vă doriți pentru copiii dumneavoastră? Vasile Bidirliu, tată: Aă fie sănătoși, să aibă ce le trebuie”.
Prin fundația lui, părintele Dan Damaschin aduce periodic mâncare, haine și produse de igienă pentru mai bine de 10.000 de copii sărmani din Moldova.
Și în acest an, toate donațiile adunate prin festivalul familiei „Inimo” se duc pentru îmbrăcarea și echiparea copiilor pentru grădiniță și scoală.
lina Botezatu, voluntar Asociația Glasul Vieții: „Fiecare familie beneficiară a asociației Glasul Vieții are parte de acest pachețel, cu atât mai mult, beneficind, de 3 ori pe an, de alte beneficii, precum obiecte de igienă, dar și schimb de hăinuțe nou pentru scoală”.
„Inimo” - Festivalul familiei, al vieții și al faptelor bune - începe joi, pe 15 august, de Sfânta Maria, și durează 4 zile. Va fi organizat pe stadionul Universității de Științele Vieții din Iași.