Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ferme închise și lapte românesc prea puțin. 70% din necesarul de lapte și de produse lactate vine din import

Your browser doesn't support HTML5 video.

Avem din ce în ce mai puțin lapte de vacă produs în România. În piețe sau în supermarketuri găsim și mai puțin iaurt, smântână sau brânză făcute de noi.  

Nici sătenii nu mai cresc vaci, iar în ferme creșterea vitelor e foarte costisitoare și aduce încasări mici. Fermierii spun că din vânzarea a 5-6 litri de lapte se poate cumpăra o sticlă de apă plată. În aceste condiții, aducem materie primă din Ungaria, Estonia sau Danemarca. 70% din necesarul de lapte și de produse lactate vine din import, arată datele statistice.

La 72 de ani, Aurelian Ene deține o fermă cu 43 de vaci la Balta Doamnei, în Prahova. În zonă n-a mai plouat de aproape trei luni, pășunile s-au uscat, așa că animalele au dat puțin lapte, iar prețul oferit de procesatori nu-i acoperă cheltuielile. Aurelian Ene, fermier: „Pășunea e scumpă. La 34 de hectare plătesc 20.000 de lei la primărie. Uitați cum arată pășunea la ora asta. Când este cantitate mai mare, îl dau cu doi lei, preț care abia acoperă curentul electric care să fie muls, răcit în tanc, că îl vrea rece. E un preț foarte mic, d-asta și dispar fermele din România și în împrejurimi erau 5-6 ferme, nu mai e niciuna”. Singura subvenție pe care o primește de la stat este de 73 de euro pe cap de vită, ajutor oferit în contextul războiului din Ucraina.

Hrana animalelor, costisitoare

În județul Constanța, creșterea vacilor nu mai este de mult o afacere. 40.000 de hectare de pășune se usucă în fiecare vară pentru că nu există sisteme de irigații, iar hrana animalelor costă foarte mult, se plâng fermierii. Cornel Zamfir, fermier: „Prima fermă de bovine pe care am avut-o a fost de 2.000 de capete. La ora actuală, ce vedeți aici a fost o activitate de 15 vaci mulgătoare, acum le-am redus la cinci și cred că o să rămân cu una două. Cheltuielile sunt foarte mari și prețul de vânzare la un litru de lapte este în jur de 70 de bani acum. Faceți socoteala! Vinzi 5-6 litri de lapte să cumperi o sticlă de apă plată”. Gheorghe Lămureanu, producător agricol: „Noi, efectiv am avut 270 de vaci cu lapte. Deși le-am cumpărat cu 100 de milioane, le-am vândut cu zece milioane pentru că nu mai puteam să le hrănim”. România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la producţia de lapte, cu o medie de 3.362 de kilograme pe cap de animal în 2021, potrivit datelor Eurostat. Până și vecinii bulgari stau ceva mai bine, în timp ce la polul opus se află Danemarca şi Estonia.

Avem un deficit de până la un milion de tone de lapte pe an, sunt de părere asociațiile din sector. În plus, procesatorii preferă să cumpere lapte brut din afară, cu 40 de bani litrul.

Citește și
agricultura
Bani europeni pentru 800.000 de fermieri din România: „Sunt o bulă de oxigen pentru tot agribusinessul românesc”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult