Electro-roșia – fructul viitorului conceput la Universitatea de Agronomie din Iași
Your browser doesn't support HTML5 video.
Nu are nevoie de foarte multă apă, și nici de lumina la capacitate maximă, pentru a ajunge la maturitate. În schimb, este conectată, non-stop, la stimuli electrici.
O astfel de roșie a fost concepută în serele Universității de Agronomie din Iași.
"Aici utilizăm curentul electric în plantă. Utilizând o spirală, înfășurată în jurul tulpinei plantei aplicăm un curent de slabă intensitate", explică Mădălin Gheorghițoaie, doctorand, cum trece curentul prin plantă. 30 de răsaduri de roșii sunt atent îngrijite într-una dintre serele Universității de Științele Vieții "Ion Ionescu de la Brad", din Iași. Conectate în permanentă la o sursă de curent eletric, plantele au crescut mult mai repede, iar fructul obținut este copt, de un roșu aprins. La exact două luni de când plantele au fost conectate la energie eletrica, cercetătorii au cules primele...23 de kilograme.
"-Are peste 300 de grame. -Cum e, ce gust are? -E dulce, e foarte bună. Pulpă este roșie, este coaptă".
Specialiștii spun că fluxul de curent electric care face că roșia să se coacă favorizează absorbția mineralelor din sol, iar fructul se dezvoltă fără să fie atacat de paraziți. Un alt avantaj este acela că prin acest stimul artificial, dar nepericulos de creștere, pe un răsad se dezvoltă mai multe fructe decât pe o plantă sădită direct în pământ, sub cerul liber sau într-o seră. Costurile de producție sunt diminuate cu până la 70 la sută, spun cercetătorii din Iași. Prof dr Vasile Stoleru, Facultatea de Horticultură, USV Iași: "Datorită faptului că se utilizează curent electric continuu, la intensități mici, nu facem altceva decât să stimulăm această activitate hormonală în latura de creștere. Evităm 100% utilizarea hormonilor artificiali inevitabil, odată instalat sistemul, poate fi utilizat pe tot parcursul anului". Curentul electric ajunge la plantă, direct prin tulpină. În același timp, planta are nevoie, zilnic, de măcar 30 de ml de apă, pentru ca solul să rămână umed. Mădălin Gheorghițoaie, doctorand: "Prin utilizarea curentului electric există un potențial de stimulare al plantelor, existând posibilitatea de a accelera capacitatea de producție, prin dezvoltarea mai rapidă a plantei, înflorire, fructificare și maturare a fructelor ceva mai timpuriu".
Deocamdată, roșiile nu au fost scoase la vânzare, dar prețul pentru un kilogram va fi asemănător cu cel al legumelor bio. Electrorosia este unicat pe piață din România. Studii asemănătoare se fac și în China.