Modifica setarile cookie
Toate categoriile

''Economie verde'' în jurul ariilor naturale protejate. Ce presupune noua strategie a Guvernului

Your browser doesn't support HTML5 video.

Guvernul are o nouă strategie pentru dezvoltarea eco-turismului în următorii 10 ani. Autorităţile vor o ''economie verde'' în zonele rurale, din jurul ariilor naturale protejate, care să fie motoare de dezvoltare locală, însă nu dau şi soluţii concrete.

Asta în condiţiile în care în peste 70% dintre localităţile vizate sunt probleme de infrastructură turistică. Nu există drumuri, trasee tematice, observatoare sau centre de informare. Se întâmplă asta inclusiv în Bucureşti.

Delta Văcăreşti din Capitală, prima arie protejată urbană a ţării, este o fostă groapa de gunoi devenită parc natural plin de păsări, reptile, peşti şi animale.

Delta dintre blocuri, aşa cum mai este numit Parcul Văcăreşti, ar putea fi atracţia naturală numărul unu a Capitalei. Este cel mai întins loc verde din oraş, are o suprafaţă impresionantă de 183 de hectare şi se afla la doar 4 km distanţă de Piaţă Universitatii.

Locul unic în România este menţionat doar în trecere în strategia de dezvoltare a ecoturismului, adoptată recent de Guvern. Asta deşi potenţialul este uriaş, spun administratorii parcului, care îl compară cu o zonă similară din Londra.

Citește și
incendiu
Incendiul izbucnit in Delta Vacaresti din Capitala a fost stins de pompieri. Peste 2.000 de metri patrati de vegetatie au ars

Din păcate, din 282 de localităţi situate în zona celor 30 de arii protejate mari, în două treimi sunt probleme de infrastructură turistică, recunosc autorităţile.

În tot acest timp strategia de dezvoltare a ecoturismului pentru următorul deceniu seamănă mai mult cu o culegere de descrieri geografice şi definiţii, fără măsuri concrete.

Totul pare lăsat pe spatele romanilor întreprinzători, care îi îmbie pe turişti cu "experienţe eco''. În Maramureş sunt invitaţi să muncească în grădină, să se bucure de drumeţii. Acelaşi lucru se întâmplă şi la Galaţi.

Proprietar pensiune Baia: „E vorba de un turism experimental, cu mese gatite afară, cu mâncare gătită tradiţional".

De cealaltă parte, Guvernul promite să dezvolte o reţea de destinaţii ecoturistice şi să stabilească şi nişte criterii pentru desemnarea destinaţiilor. Apoi va veni şi cu un plan de măsuri pentru fiecare loc în parte.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult