Conducerea Poliției Române: ”Am cerut devansarea funeraliilor lui Emi Pian”. Întâlnirea cu interlopii, lângă o biserică
Your browser doesn't support HTML5 video.
UPDATE 17.00 "Altfel, există riscul să avem incidente violente, pentru că ar fi participat mii de oameni", spun responsabilii, care punctează că misiunea a fost legală și normală.
”Ca principală misiune, am solicitat devansarea funeraliilor şi am cerut reprezentanţilor Bisericii sprijin în acest scop. Modul în care ne-am îndeplinit misiunea a fost asumat, fiind cea mai eficientă soluţie legală pentru a proteja sănătatea cetăţenilor şi de a preveni incidente violente în data de 9 august. În nicio clipă, Poliţia Română nu a negociat siguranţa cetăţenilor cu nicio persoană, indiferent de calitatea acestora. Nu s-a negociat nici aplicarea legii, ci s-au impus măsuri de natură să prevină producerea unor evenimente grave”, a declarat secretarul de stat Bogdan Despescu, la sediul IGPR.
Au trecut aproape tei săptămâni de la acea întâlnire, între șeful Poliției Române și fratele liderului clanului Duduianu, care a fost ucis de către un rival, dar între timp, acum câteva zile, au apărut și imagini de la acea întrunire în ceas de noapte.
Așa că oficialii au fost cumva obligați să iasă public și să explice ce s-a întâmplat acolo.
În plus, și miercuri seară șeful statului a spus că a venit momentul ca oficialii MAI să dea niște explicații publice, după ce și el le-a cerut și le-a primit de la ministrul Afacerilor Interne.
Știm până acum că a fost vorba de o întâlnire după miezul nopții, o întâlnire făcută în preajma unei biserici din cartierul Rahova.
La acea întâlnire care ar fi durat câteva minute, potrivit unor surse oficiale, șeful Poliției i-ar fi cerut fratelui lui Emi Pian să mute înmormântarea de la miezul zilei, așa cum fusese programată inițial, dimineața, la ora 8.
Un sindicat spune că este o pată rușinoasă pe obrazul poliției
Și spun ei că au ales această oră târzie pentru a nu le da timp să se răzgândească și să vină multă lume la aceste funeralii, pentru că existau informații că urmau să participe peste 3.000 de persoane și era riscul să apară incidente violente.
Pe de altă parte, există și voci care spun că nu a existat acest mesaj ferm, că șeful Poliției ar fi negociat cu interlopul, l-ar fi rugat să mute această înmormântare, fapt care nu ar fi permis, în opinia societății civile.
Mai există și voci din partea polițiștilor, din partea unui sindicat, care spun că este impardonabil, este o gafă din partea oficialilor să țină sub tăcere acest eveniment timp de 3 săptămâni și că este o pată rușinoasă pe obrazul poliției.
- - - - -
Șeful Poliției Române, Liviu Vasilescu, a confirmat joi, într-o conferință de presă, întâlnirea pe care a avut-o cu mai mulți membri ai clanului Duduianu, înainte de înmormântarea fostului lider al grupării interlope, Emi Pian.
Secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu a explicat în cadrul conferinței contextul în care a avut loc întâlnirea dintre şefi ai Poliţiei şi interlopi, înaintea înmormântării lui Emi Pian.
Acesta a precizat că Poliţia Română nu a negociat siguranţa cetăţenilor cu nicio persoană, că nu a negociat aplicarea legii şi că în cazul acestui conflict dintre clanuri instanţa a respins efectuarea a 33 de percheziţii.
Şeful IGPR, chestorul Liviu Vasilescu, cel care a aparut în imaginile de la întâlnirea cu reprezentanţii clanului Duduianu difuzate în spaţiul public, a precizat că a fost o operaţiune legală. Niciunul dintre cei doi nu a rămas pentru a răspunde întrebărilor jurnaliştilor.
Sinteza declarațiilor susținute de oficialii MAI
Secretarul de stat în MAI, Bogdan Despescu a transmis următoarele:
- Evenimentul din București a fost permanent monitorizat pentru a preveni incidente grave. Era pusă în pericol sănătatea persoanelor, existau date că la procesiunea din 9 august erau așteptate 9.000 de persoane.
- De asemenea, exista riscul răspândirii infecției noului coronavirus, dar și riscul săvârșirii unor acte de violență. În acea săptămână au fost organizate mai mute acțiuni la nivel național. Nu fugim de responsabilitate.
- Din păcate, sâmbătă, 8 august nu am putut continua în același mod activitățile, instanța respingând propunerile pentru 33 de percheziții. În acest context, am cerut devansarea funereliilor și am cerut sprijin Bisericii. Modul în care ne-am îndeplinit acțiunea a fost unul asumat.
În continuare, Șeful Poliției Române, Liviu Vasilescu, a adăugat:
- A fost o acțiune oficială a Poliției Române. Nu am avut alte victime și nici scandal în stradă, care ar fi făcut mult rău României. Am făcut un demers absolut legal, ca să rezolvăm lucrurile, exact în momentul cu eficiență maximă, pentru a proteja populația.
- Primele arme pe care le folosim sunt prevenirea, nu direct pistolul. Nu am negociat și nu voi negocia siguranța cetățeanului.
Întâlnirea dintre poliție și membrii clanului Duduianu
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, întrebat dacă a discutat cu ministrul de Interne Marcel Vela după apariţia imaginilor de la întâlnirea unor şefi din Poliţie cu interlopi din clanul Duduianu, că a cerut explicaţii ministrului de Interne cu mult timp înainte să fie publicate aceste lucruri. Şeful statului a adăugat că a primit aceste explicaţii şi va cere reprezentanţilor MAI să spună public ce s-a întâmplat acolo.
„Da, am cerut explicaţii ministrului de Interne cu mult timp înainte să se publice aceste lucruri. Am primit explicaţiile, dar nu cred că e rolul meu să comentez ce s-a întâmplat acolo. Le voi solicita celor de la MAI să vă explice public despre ce a fost vorba”, a afirmat Klaus Iohannis, chestionat miercuri la Cotroceni dacă i-a cerut explicații lui Marcel Vela privitor la acele imagini şi dacă există la nivel naţional un fenomen de cârdăşie între interlopi şi poliţişti.
În urmă cu două zile, Adevărul a difuzat imagini din care ar rezulta că şefi din Poliţie s-au întâlnit cu membri ai clanului Duduianu înaintea ceremoniei de înmormântare a lui Emi Pian.
Cine a fost Emi Pian
Liderul clanului Duduianu, Florin Mototolea, cunoscut sub numele de ”Emi Pian”, a fost ucis în urmă cu aproximativ o lună, în București, după un conflict care pare să fie o reglare sângeroasă de conturi între interlopi.
Acesta era liderul unei dintre cele mai periculoase astfel de grupări din București: clanul Duduianu.
El a ajuns liderul acestei grupări după ce Ion Duduianu, care era fostul șeful al clanului, a murit la sfârșitul anului 2018, cu puţin timp înainte de a ieşi din închisoare.
Sursa: C.M., D.B.
Etichete: klaus iohannis , politie , politist , interlopi , Duduianu
Dată publicare: 27-08-2020 17:57