Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum își petrec sărbătoriții aniversările în izolare: „A fost cea mai frumoasă zi"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Și zilele de naștere s-au schimbat în aceste vremuri. Petrecerile cu mulți prieteni s-au transformat în apeluri video și conferințe cu cei dragi.

Și pentru că între patru pereți este foarte ușor să cădem în depresie, psihologii ne îndeamnă să vedem partea bună a lucrurilor. Chiar dacă suflăm singuri în lumânări, apropiații încearcă să ne fie alături prin intermediul unui ecran și ne trimit toată dragostea lor.

Mădălina a împlinit 28 de ani săptămâna trecută. Dacă la aniversările anterioare a fost întotdeauna înconjurată de zeci de prieteni, de data această i-au fost alături doar iubitul și Indie, cățelușa lor. Izolarea nu le-a stricat însă, petrecerea.

Mădălina: „M-am bucurat de telefoanele celor dragi, de mesajele lor, de toată lumea care și-a rupt din timpul lor, ca să îmi ureze la mulți ani."

În izolare și-a petrecut ziua de naștere și Andreea. A împlinit 32 de ani, iar aniversarea a fost presărată cu momente emoționante. Curierii i-au bătut la ușa încă de la primele ore și i-au umplut casa cu flori. Însă, cel mai frumos cadou l-a primit chiar de la copilul ei.

Citește și
litoral
Românii, sfătuiți de autorități să nu meargă la mare de 1 Mai: „Nu aveți ce să faceți aici”

Andreea: „M-a făcut băiețelul meu să plâng cu faptul că a sărit din pat ca ars la 12 fără 1 minut, a coborât în mare viteză scările și mi-a adus un cadou. Mi-a lipit 50 de lei pe interiorul unei măști de protecție. Parcă la ziua mea eram tot timpul persoana care trebuia să aducă chestii și să aibă grijă de musafiri și niciodată nu mă simțeam 100% în centrul atenției, așa că, chiar dacă sună egoist, a fost cea mai frumoasă zi de naștere, pentru că m-am simțit în centrul atenției."

Alexandru Ion: „Sunt niște economii bune pe care le-am făcut fără să vreau în perioada asta. Ieșeam în Centrul Vechi la o bere, la un moment dat am închiriat un local, dar niște sute de lei bune. Anul asta, în afară de o pizza și o sticlă de șampanie nu am avut pe ce să cheltui."

Și sociologul Gelu Duminică a sărbătorit în casă, departe de prieteni. A privit însă, partea bună a lucrurilor și a simțit căldura oamenilor apropiați, chiar dacă erau departe.

Gelu Duminică, sociolog: „Eu personal de ziua mea anul acesta, pe 26 martie, am avut cred că peste 1000 de oameni care s-au gândit la mine și au simțit nevoia să îmi transmită un gând. Însă, asta nu înseamnă că nu am simțit lipsa celor foarte dragi. Mulți, de ziua noastră, vrem să ne simțim mai buricul pământului decât suntem în general. Trebuie să ne adaptăm și să vedem partea bună a lucrurilor, alții din păcate vom fi aruncați în hăul depresiei."

Este o "gaură neagră" ne spun specialiștii, din care, atunci când intrăm, ne este foarte greu să ieșim.

Andreea Sandu, psiholog: „Putem pur și simplu să facem o prăjitură, care să fie congelată și cu toți cei cu care am fi împărțit, să împărțim când momentul e oportun. Am învățat să ciocnim ouă online, trebuie să învățăm să ciocnim și pahare de șampanie."

E bine să ne gândim că vom avea nenumărate zile în care vom putea fi înconjurați de persoanele dragi, iar cei care țin cu adevărat la noi nu au nevoie de o zi de naștere pentru a-și arăta afecțiunea. Dacă vă simțiți însă, singuri, nu ezitați să postați o fotografie pe grupurile de Facebook. Veți primi sute de urări chiar și de la necunoscuți.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult