Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Crater uriaș pe un drum național. Șoferii povestesc cum au fost la un pas de tragedie

Your browser doesn't support HTML5 video.

Pericol uriaş pe drumul naţional din Pasul Mesteacăn. La limita dintre judeţele Sălaj şi Maramureş, asfaltul s-a surpat şi a fost înghiţit de un crater uriaş, iar maşinile nu mai pot circula decât pe o singură banda.

Primele probleme au apărut în urmă cu 4 ani, iar constructorii au promis atunci că vor stopa alunecările de teren din zonă. Însă, cu doar câteva zile înainte de recepţia finală, o bucată imensă de asfalt a luat-o la vale cu tot cu terasament. Reprezentanţii Companiei de Drumuri dau vina pe precipitaţiile abundente din ultimele luni.

Lucrările la drumul naţional 1C dintre Dej şi Baia Mare au început în 2009 cu o firmă din Spania. Investiţia: peste 240 de milioane de lei.

Recepţia nu a fost însă făcută de Compania de Drumuri pentru că alunecările de teren au provocat crăpături în şosea. Constructorii au promis că se vor ocupa de problemă, iar în luna aprilie a acestui an drumul trebuia predat. Dar cu câteva zile înainte, pe o distanţă de câţiva metri, şoseaua a început să o ia la vale, s-a surpat şi în ea, s-a creat o groapă uriaşă.

Șofer TIR: "E groaznic, sub orice critică. Săptămâna trecută, un coleg a vrut să mă depășească, nu era semnalizat, a fost rupt drumul și era să sară bietul . Drumul e așa de vreo două săptămâni. Varză, sub orice critică."

Citește și
Narcis Neaga, fost sef CNADNR, la DNA
Narcis Neaga ar putea redeveni şef la Drumuri. Acum 3 ani era anchetat de DNA

Șofer: "E un pericol, mai ales dacă vii noaptea. TIR-urile care vin în virajul respectiv, mai ales pe vremea aceasta ploioasă, pot să derapeze."

Reprezentanţii Companiei de Drumuri încearcă acum să stabilească cine trebuie să plătească pentru paguba. Ei spun că de vina ar fi ploile abundente şi alunecările de teren, dar o expertiza va stabili dacă nu cumva e şi vina constructorului.

Radu Băruță, director Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj: "Pe DN1C există un proces verbal de calamitate, se studiază latura contractuală a lucrurilor şi dacă se constată că e vina constructorilor vor plăti ei asta. Dealurile din Transilvania sunt predispuse spre alunecări."

Procedura prin care drumul ar putea să primească finanţare pentru reabilitare poate dura şi câteva luni. Până atunci o bandă de circulaţie va rămâne închisă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult