Cozmin Mihai, psihiatru, despre bullying-ul în România. De la cauzele fenomenului la legislație

TEXTUL COMPLET:

Bulllying-ul este definit ca un comportament ostil prin care se umilește și se ia în derâdere pe cineva.

El este asociat cu intimidarea, terorizarea și violentarea altei persoane. Reprezintă dorința unei persoane de a-și câștiga satisfacția personală, autoritatea și puterea, punându-i pe alții în situații stânjenitoare și umilitoare.

Termenul de bullying își are originea de la cuvântul englezesc „bully” care se traduce prin bătăuș, huligan. Această formă de abuz prezintă mai multe caracteristici, printre care: intenția de a răni, repetarea agresivității și dezechilibrul de forțe (persoane vulnerabile).

Bullying-ul își are punctul de pornire încă din copilărie, în familie, la școală, la serviciu, în societate, mass-media etc. Odată cu instalarea acestuia, se creează o stare de conflict între victimă și agresor, problema putând fi înțeleasă doar când se conștientizează cu adevărat. Bullying-ul se poate manifesta verbal, psihologic, prin intermediul internetului (cyberbullying) sau fizic prin producerea de suferință emoțională. Uneltele prin care unul sau mai mulți agresori (mobbing) produce această suferință, se bazează pe incapacitatea de apărare a victimei, ea neavând resurse psihologice, sociale sau fizice pentru a se apăra. Bully-ul (agresorul) fotografiază profilul de victimă, îi citește vulnerabilitatea, slăbiciunile, gradul scăzut de apărare și își stabilește obiectivul de a răni, de a distruge cât și de a prejudicia emoțional, psihologic, fizic și social o anume persoană.

Startul bullying-ului inconștient pornit din vremea comunismului  

Precum în Jack și vrejul de fasole, așa noi românii am fost crescuți să prețuim tot ce este perfect. Oare expresiile inoculate încă de când eram mici „să fii frumos și înalt ca bradul sau grasă și frumoasă” ne-au schimbat percepția asupra celorlalți? Să fie acesta un bullying inconștient și extrem de primejdios cu focus intens pornit de la Făt frumos și Ileana Cosânzeana? Dintotdeauna copiii cu handicap au fost ținuți ascunși de către familii, aceștia reprezentând o mare rușine. Până în anii revoluției, aceștia erau numiți defecți, termenul de handicapat fiind primit cu mare ,„ofertanță” și uzitat des după 1990. Toate acestea ne închistează și ne dirijează greșit modul de gândire? Poate ca da, pentru mulți dintre cei născuți în România socialistă.

Incapacitatea de a accepta persoane diferite, cu handicap locomotor sau psihic, pornește încă din copilărie. De la rușinea unui membru al familiei cu handicap, până la marginalizarea acestor persoane, nu poate fi decât un pas până la creionarea dorințele egotice reflectate prin oglinda impecabil de curată dar cu margini imperfecte. Totul curat și impecabil precum o reclamă la detergentul de rufe, ne poate menține în superficialitate, necunoaștere de sine și tristețe.

Stigmatizarea persoanelor cu handicap  

Acesta este un subiect extrem de sensibil, pentru care nu se face mai nimic în România. Constatăm că nu sunt campanii televizate pe acest subiect, doar despre reducerea zahărului și a grăsimilor, niciun curs, sau prelegere pentru a diminua sau a opri această stigmatizare a persoanelor cu handicap. V-ați gândit că această abordare este un preambul sau poate chiar o formă primară de bullying? Pornind de la un comportament lipsit de compasiune, la unul de indiferență, distanțare și încheind cu o structură rigidă; toate acestea sunt într-o totală contradicție cu ideea de a fi un om bun. Leziunile acestea comportamentale și de multe ori invizibile pentru noi definesc actuala societate.

Printr-o radiografie atentă a structurii noastre, am putea să realizăm de ce suntem așa și de ce suntem aici în secolul XXI. „Așa și aici” reprezintă frustrarea noastră a românilor din 1989 încoace. De ce nu putem mai mult? De ce am stagnat așa mult? Și de ce aici în România este atât de diferit față de alte țări din Occident? Pentru că ne-am format așa și nici nu avem dorința de schimbare ci mai degrabă de a ne complace în actuala situație.

Trist este că noi pricepem doar dacă ni se întâmplă nouă sau celor din familia noastră; altfel viața curge mai departe cu plăcerile noastre, respectiv coșmarul altora. Mama unui copil cu autism conturează atât de bine drama și suferința produsă, având parte și de un ,,bonus malițios” din partea celor din jur: „Ȋn societatea noastrǎ, când ieşi ȋn oraş cu un copil autist, toţi ȋncep sǎ-şi dea coate, sǎ râdǎ şi sǎ discute pe seama ta. Puţini sunt ce-i care “gândesc cu sufletul” şi care ȋnteleg că sub un zâmbet fals, pǎrintele unui copil autist trǎieşte o dramǎ iar singura lui dorinţǎ este sǎ-şi poatǎ sprijini copilul toatǎ viaţa”(A.M.).

Câtă durere pentru unii și câtă indiferență pentru alții...

Bullying-ul cu startul din clasele primare  

Încă din copilărie se pot creiona elementele de bullying prin comportamentul învățat de la părinți sau de la anturajul defect. Mintea fragedă a unui copil asimilează și reproduce toate comportamentele la care a luat parte; mai ales dacă acestea vin din partea cuiva apropiat. Lipsa de atitudine a celor din jur, lipsa de bună creștere și atenție din partea părinților, chiar și a cadrelor didactice, pot perpetua aceste comportamente și astfel conduc la formarea unei persoane cu vicii comportamentale. Bullying-ul se manifestă printre copiii sub- sau supraponderali, scunzi sau înalți, cu capacități scăzute de comunicare, fără prieteni, săraci sau bogați, de religie sau etnie diferită, prea inteligenți, nou veniți în clasă sau chiar a celor cu părinți divorțați. Așadar, paleta de intimidare și terorizare este destul de extinsă.

O grijă aparte în acest sens o pot avea părinții și cadrele didactice, care pot fi cei mai buni prieteni cu acești copii. În acest fel, se pot evita părțile ascunse ale copilului, cu direcție spre un bullying recepționat sau chiar manifestat față de alții. Fără a lua măsurile necesare la timpul potrivit, riscăm a crește copii frustrați, cu un mare risc psihologic și psihiatric în anii ce vor urma. Se cunoaște faptul că bullying-ul este un mare factor de risc în declanșarea suicidului la vârsta adolescenței. Pe partea cealaltă, riscăm să dăm frâu liber unor viitori psihopați, cu potențial agresiv și infracțional ridicat. Atenție la actele de violență ale copiilor față de animalele domestice. Acestea reprezintă semne clare de psihopatie iar până la agresarea unui copil este doar un pas. Precum spunea Aristotel, ,,rădăcinile educației sunt amare, dar fructele sunt dulci”, tot așa primii pași ai educației sunt mai greu de gestionat, dar rezultatul final va fi pe măsura așteptărilor atât pentru părinți, mediul școlar, cât și pentru întreaga societate.

Bârfa și inocularea de minciuni, o altă formă de bullying?  

O plăcere extrem de gustoasă a multora, bârfa reprezintă un condiment nelipsit discuțiilor cotidiene. Dacă totul s-ar rezuma la ,,bârfa cu potențial redus de a face rău” poate doar ție ca individ, prin bumerangul energetic produs, ar fi ,,cât de cât acceptabil” dar atunci când bârfa include neadevăruri spuse cu scopul de a discredita imaginea altei persoane și de a produce lezarea integrității acesteia, atunci discutăm clar de o formă de bullying.

Această formă murdară, practicată de unii concetățeni, reprezintă cartea de vizită a caracterului personal. Pe de altă parte, o vină este atribuită și celor care apleacă urechea la porcăriile fără acoperire reală și fără o verificare prealabilă. De aici și până la a face mult rău persoanei discutate, este o cale scurtă; mai ales dacă structura acelei persoane este una vulnerabilă și influențabilă la bârfa ieftină. Ce este de făcut? Dacă nu-ți pasă, lasă-i să mănânce rahat turcesc pănă se satură, pentru că toate sunt rezolvate într-un final de cel de sus iar pedeapsa din păcate o pot plăti copiii acestora, în virtutea urmărilor păcatelor părintești. Și dacă totuși, bullying-ul produs prin această bârfă te discreditează într-atât de mult, un avocat te-ar putea consilia în stoparea acestui fenomen.

Legile care pedepsesc bullying-ul în școli și la locul de muncă  

După mulă vreme, au fost depuse la Senatul României mai multe propuneri de lege care să combată bullying-ul în școli și la locul de muncă. A fost aprobată modificarea și completarea Legii Educației Naționale privind violența psihologică-bullying (Legea nr.221/2019). Completările includ câteva principii de respectat, printre care și bullying-ul, o problemă de sănătate publică; un aspect extrem de important de care este bine să ținem cont. Reprezintă realizarea și totodată importanța faptului că acest fenomen este unul alarmant, ce necesită o atenție deosebită. Dorim mult succes comisiei din Minister în aplicarea planului anti-bullying la nivelul unităților școlare, un plan dealtfel atât de binevenit precum un pahar de apă rece în deșert (www.edu.ro).

Termenul de bullying ar putea să apară în Codul Muncii, prin nenumăratele presiuni ale ONG-urilor din România. Amenzile sunt propuse ca fiind usturătoare pentru cei ce vor umili și vor „subjuga emoțional” pe aproapele, un fapt îmbucurător pentru toți cei care tânjesc spre o Românie civilizată. Statisticile cu privire la bullying-ul din școli și serviciile de muncă ale românilor au devenit îngrijorătoare, fapt ce a determinat aceste propuneri legislative.

Investind în rezolvarea problemelor actuale, ne așternem un viitor mai sigur și mai sănătos atât pentru noi, cât mai ales pentru copiii noștri. Până atunci, ne rugăm pentru o Românie mai bună!