Cine este primul preot din România suspendat de la slujire, pentru că vrea să facă politică. Și-a anunțat candidatura
Your browser doesn't support HTML5 video.
Superiorii lui de la Mitropolie consideră că el a încălcat astfel obligațiile trasate preoților de Sfântul Sinod privind anul electoral - care interzic implicarea slujitorilor Domnului în politică.
Preotul Neculai Zugravu de la biserica „Sfânta Parascheva” din Târgu Frumos a anunțat că va candida din partea PNL pentru postul de primar al orașului, în cadrul unui eveniment la care au participat mai mulți lideri locali ai partidului.
Superiorii din Biserică i-au suspendat dreptul de a mai oficia slujbe, pentru că încalcă Îndreptarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane.
În documentul respectiv se precizează că „preotul are obligația de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale” și că „opțiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret”. În același îndreptar este scris, printre altele, și că preotului îi este interzis „să fie membru al unui partid” și „să candideze la alegerile parlamentare sau locale”.
Lucian Apopei, purtătorul de cuvânt al Ahiepiscopiei Iașilor: „El este suspendat din misiunea de slujire preoțească. Și, in conformitate cu atitudinea BOR, dacă părintele Zugravu își va menține decizia de a candida la funcția de primar, acest caz va fi analizat în consistoriul eparhial.”
Preotul Neculai Zugravu este primul împotriva căruia biserica dictează o astfel de decizie. În vârstă de 68 de ani, el a depus - înainte să își anunțe intrarea în lupta politică - o cerere de pensionare la Arhiepiscopia Iașilor. Cei de acolo l-au avertizat însă că și așa încalcă regulile și că urmează să fie judecat.
Pedepsit de biserică, preotul Neculai Zugravu a dorit să își exprime un punct de vedere referitor la decizia Arhiepiscopiei doar la telefon.
Neculai Zugravu, preot suspendat: „Voi candida, nu mă retrag. Eu mă consider pensionar, deja mitropolia m-a suspendat de la slujire. Judecata nu s-a făcut, la consistoriu mă vor suspenda de la slujire, nici pe departe nu e caterisire.”
Neculai Zugravu a ținut ultima slujbă duminică. Superiorii lui nu au stabilit o dată pentru când vor lua o decizie definitivă în ceea ce îl privește.
În îndreptarul Sfântului Sinod privind anul electoral se precizează că monahul sau clericul care se împlică în politica vreunui partid în calitate de membru sau de candidat, dar și prin susținerea unui candidat, încalcă legământul depus la hirotonie și va trebui să aleagă între cariera politică şi misiunea clericală. Sfântul Sinod a mai stabilit că preoții pot să candideze la alegeri doar ca independenți și doar pentru un post de consilier locar ori județean, numai cu acordul superiorilor.