Cât de periculoasă poate fi singurătatea. Sentimentul poate provoca de la boli de inimă la decese premature
Your browser doesn't support HTML5 video.
De la boli de inimă, la demență și chiar decese premature, toate pot fi cauzate de sentimentul de singurătate.
Verona Ion are 69 de ani și face voluntariat în centrul Principesa Margareta a României. Îi ajută pe copii la teme sau confecționează împreună decorațiuni.
Verona Ion: „Și scasă am ce facem, dar tare bine mă simt aici, mi se lipezește capul. Acasă mai e una, mai e alta, aici râdem, vorbim. O splendoare, nemaipomenit mă simt. Reporter: De cât timp veniți? Verona Ion: Din 2009.'”
Aceleași sentimente o aduc în același loc, de mai bine de 3 ani, și pe Mihaela Șerban.
Mihaea Șerban: „La o anumită vârstă avem fiecare problemele noastre și că să ne mai eliberăm venim aici. Socializăm ori noi între noi seniorii, ori cu copii.”
30 de seniori vin aici în fiecare zi, iar acest lucru îi ajută să se rupă de monotonia cotidiană. Chiar dacă au copii și nepoți, socializarea le dă o stare de bine.
Doar că, tot mai puțini oameni înțeleg importanța legăturilor sociale. Iar Organizația Mondiala a Sănătății atrage atenția că ne îndreptăm către o epidemie de singurătate.
Un adult din patru trăieşte izolat social, iar până la 15% dintre adolescenţi experimentează singurătatea. Culmea, în era digitalizării, tinerii sunt tot mai însingurați.
Andreea Năstase, psiholog: „Suntem conectați, dar și deconectați emoțional. Suntem conectați digital, dar emoțional suntem deconectați unii de la ceilalți. Odată cu digitalizarea a scăzut și nivelul de empatie al oamenilor, cred că se poate observa cu ochiul liber această stare. Vorbim cu ceilalți, dar vorbim în interes de serviciu foarte mult. Timpul nu îl mai folosim așa cum îl foloseam intainte pentru activitățile plăcute, pentru hobby-uri, ci mai degrabă majoritatea timpului îl folosim în activități profesionale.”
Inclusiv persoanele care sunt sociabile pot ajunge ușor să refuze să relaționeze. Mai mult, inclusiv atunci când sunt înconjurați de cunoștințe, oamenii se pot simți singuri.
Eduard Moțoescu, Psihiatru: „Pe fondul acesta de creștere a competitivității în orice domeniu oamenii își neglijează timpul personal și chiar dacă doresc să fie impreună cu familia. Timpul pe care îl alocă serviciului îl deturnează și nu mai au timp de calitate pe care să îl petreacă împreună. Și această lipsă de exercițiu de relaționare cu ceea ce este important pentru un om duce încetul cu încetul la erodarea calității relationării cu cei din jurul său, chiar dacă este o dorință să aibă relaționare corectă nu mai poate să facă acest lucru.”
Singurătatea cauzează boli de inimă, demență, AVC. Poate duce la decese premature, comparabile cu riscurile asociate fumatului a 15 țigări pe zi.
Pentru a preveni astfel de situații, Organizația Mondială a Sănătății înființează Comisia pentru conexiune socială, care ar trebui să elaboreze politici globale pentru a sprijini persoanle singure să se reintegreze în societate.