Castelele conților din Transilvania, renovate cu bani europeni, după ce comuniștii au crescut în ele porci și cai
Your browser doesn't support HTML5 video.
Din toamnă, va găzdui expoziții și ateliere de artă. Reabilitarea a costat 5 milioane de euro, bani de la Uniunea Europeană. Iar această poveste cu final grandios, nu este singură.
Castelul de la Posmuș, din Bistrița-Năsăud, a dăinuit două secole până a fost naționalizat și a început să se fărâme. Construit în stil baroc de contele Teleki, a adăpostit nu doar familia nobilului, ci și o capelă, mai multe magazii și chiar o închisoare.
Inginer: „Când am ajuns aici, şantierul a fost într-o stare de degradare foarte avansată. Clădirea principală a contelui Teleki, jumătate din clădire, mare parte din ziduri au fost căzute.”
Castelul vechi de aproape 270 de ani a găzduit întreprinderea agricolă de stat, adică în această clădire, timp de 40 de ani, au fost adăpostite animale precum cai sau porci.
Ajuns în pragul ruinei, castelul rămas în grija statului s-a degradat tot mai mult până acum doi ani, când Consiliul Judeţean a luat fonduri europene ca să îl transforme în centru cultural. Procesul a fost unul anevoios, pentru că inginerii au încercat să refacă întregul complex întocmai cum era.
Vlad Sidor: „Am păstrat materialele care au fost bune: lemnul, stejarul, lucrarea construită cu materialele de atunci, solide, de bună rezistenţă au o bună lucrabilitate în timp.”
Mihaela Ivan - purtător de cuvânt Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud: „Castelul va avea funcţie muzeală, vor fi obiecte foarte importante şi preţioase care s-au găsit în judeţul nostru la castelul Teleki"
Printre comorile descoperite la castel este şi un stejar care a depăşit venerabila vârstă de 600 de ani. Autoritățile au în plan să deschidă porțile castelului în septembrie.
Castelul Banffy va fi refăcut completConstruit în secolul al XVIII-lea, şi Castelul Banffy, din Cluj, urmează să fie renovat. Printr-o investiţie de aproape 40 de milioane de lei, mare parte fonduri europene, autorităţile locale vor să îl transforme într-un centru cultural modern. Lucrările ar trebui să fie gata peste un an.
Diana Coman, manager de proiect: „Se încearcă reabilitatea parcului pornindu-se de la imaginile care există din trecut, deci să ne întoarcem la parcul în forma lui iniţială, cu lac, cu ponton, cu pavilion. Se va insista mult pe partea de arhitectură - lemn, lambriuri, ceramică."
Şi Castelul din Bonțida, unde are loc celebrul festival de muzică electronică, Electric Castle, este supus unor lucrări de reabilitare, tot cu fonduri europene.
Pe lângă autorităţi locale sau centrale, proprietarii privaţi ai unor clădiri istorice pot accesa şi ei bani europeni pentru transformarea unor clădiri în spaţii culturale, pensiuni sau centre pentru evenimente private prin Programul Operaţional Regional. Însă numai în anumite condiţii, cum ar fi să aibă o firmă prin care activitatea lor să fie reglementata fiscal. În plus, pot cere bani doar după ce primesc toate avizele necesare din partea autorităţilor, avize din care să rezulte, printre altele, ca arhitectura clădirii nu va fi modificată.