Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Când are loc pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași

În fiecare an, în preajma zilei de 14 octombrie, când se sărbătoreşte hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Iaşiul devenea cel mai mare centru de pelerinaj din ţară şi unul dintre cele mai mari din Europa.

Mii de români ortodocşi, dar şi romano-catolici din ţară şi străinătate veneau în fiecare an să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dar şi la cele ale sfinţilor aduşi special cu această ocazie.

Anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași este organizat în perioada 8-15 octombrie.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor au anunţat că nu vor mai fi aduse în pelerinaj moaştele altor sfinţi din ţară sau străinătate, scrie Agerpres.

Pelerinajul de Sfânta Parascheva. Măsurile de protecție sanitară luate de autorități

 

Citește și
Pelerini
Cum se va desfășura pelerinajul de hramul Sfintei Parascheva. Sărutatul raclei, la latitudinea fiecărui pelerin

Anul acesta, autorităţile îi roagă pe oameni să respecte toate regulile sanitare. Dar nu au luat nici o decizie cu privire la pupatul moaştelor. Totul ţine de oameni, spun responsabilii, care atrag atenţia că riscul de îmbolnăvire este foarte ridicat.

În curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei se pregăteşte baldachinul pe care va fi aşezată racla în care sunt moaştele Sfintei Parascheva. Cei care vor ajunge la Iaşi peste o săptămână sunt rugaţi ferm să respecte măsurile de protecţie.

Între pelerini trebuie să fie păstrată o distanţă de un metru şi jumătate. Fapt care duce la dublarea sau triplarea timpului de aşteptare în coloană. În anii trecuţi, oamenii stăteau la rând chiar şi 20 de ore, în ziua hramului, pentru a atinge racla sfântă.

Acum, probabil, vor sta şi mai mult. Va exista un culoar de acces spre baldachin, iar după ce se vor închina la sfintele moaşte, tot printr-un culoar separat, vor fi îndrumaţi către ieşirea din zona lăcaşului de cult. Sărutatul raclei rămâne la latitudinea fiecărui pelerin.

Pelerinajul de Sfânta Parascheva. "Sărbătorile Iaşiului" au fost anulate

Primarul Mihai Chirica a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că anul acesta nu vor mai fi organizate "Sărbătorile Iaşiului", eveniment care se desfăşura în cursul lunii octombrie.

"Nu vom face 'Sărbătorile Iaşiului', adică nu va fi concert, nu va fi foc de artificii, nu va fi sărbătoarea vinului, nu va fi târgul meşteşugarilor, nu se vor organiza acte de comerţ nici pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, nici în alte zone din oraş. Indiferent unde vor veni cererile, nu vor fi nici târguri, nici jocuri pentru copii. Asta pentru că s-a constatat o creştere alarmantă a numărului de infectări", a declarat primarul Mihai Chirica.

Edilul a spus că autorităţile locale nu pot interzice cetăţenilor din Iaşi şi din ţară să vină în pelerinaj de hramul Sf Cuvioase Parascheva, care se celebrează pe 14 octombrie. Conform declaraţiilor sale, împreună cu autorităţile sanitare şi forţele de ordine vor fi luate măsurile necesare pentru prevenirea infectării şi răspândirii noului coronavirus.

"Ne-am consultat foarte mult cu reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cu Jandarmeria, Poliţia, Poliţia Locală, Direcţia de Sănătate Publică şi UPUS-SMURD Iaşi. Am ajuns la concluzia că toate măsurile pe care le luăm le luăm pentru a preîntâmpina apariţia unor grupuri de cetăţeni din România sau Iaşi care vor dori să ajungă la racla sfintei Cuvioase Parascheva astfel încât ei să fie dirijaţi într-o modalitate prin care să se evite contaminarea. (...) Este dreptul legitim al fiecărei persoane la libera circulaţie. Noi vom lua toate măsurile necesare pentru a evita riscul epidemiologic", a declarat primarul Mihai Chirica.

Pelerinajul de Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei

 

Sfânta Cuvioasă Parascheva, numită în popor Sfânta Vineri, este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei. Ea a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea şi s-a născut în Epivat (azi Boiados) în Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost canonizată în şedinţa din 28 februarie 1950 a Sfântului Sinod al BOR. Atunci s-a stabilit şi ca în data de 14 octombrie să fie organizat hramul acesteia.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult