Bacăul își îmbunătățește pictura stradală. Artiști români și străini, invitați să transforme orașul la festivalul ZIDART
Your browser doesn't support HTML5 video.
Artişti veniţi din Olanda, Portugalia, Argentina, Germania, dar și din țara noastră au venit special în Bacău, pentru a crea opere stradale, care să atragă privirile trecătorilor.
Lucian Popa, organizator ZIDART: „Anul acesta îmbogăţim galeria de artă stradală din Bacău cu încă șapte lucrări, care vor completa cele 55 de picturi murale deja existente în oraşul nostru”.
Artiştii îşi aleg singuri tema pe care o expun, iar creaţiile sunt dintre cele mai variate. Unele îndeamnă la calm şi reflecţie, altele te duc cu gândul spre aventură.
Roy Walk, artist din Olanda: „Mi s-a spus să realizez ceva cu echipa din acest an. Mă gândesc că noi toți avem o problemă mondială în această perioadă, cu încălzirea globală, e o temă dificilă, vremea se încălzește și o să ne topim, pur și simplu”.
Jaqueline De Montaigne, artist din Portugalia: „Anul trecut am pictat o femeie și, când am fost invitată din nou, m-am gândit la o lucrare murală interactivă, ca și cum ar comunica între ele”.
Dacă artiştii străini sunt obişnuiţi cu atmosfera din diverse metropole, unde astfel de lucrări sunt apreciate de un public pretențios, unii creatori români răspund pentru prima dată unei astfel de provocări, și sunt mândri să îşi expună creaţiile pe blocurile din oraş.
Silviu Berdilă, artist din România: „E o onoare totodată şi este o validare personală pentru mine, că am reuşit să ajung la nivelul ăsta. E o responsabilitate şi în fiecare lucrare încerc să scot în valoare o stare pozitivă, pentru că oamenii vor interacţiona cu ea şi le va aduce o stare de bine, de bucurie”.
Trecătorii spun că operele de artă aduc o nouă lumină blocurilor anoste din cartierele fără personalitate.
Localnic: „Foarte bună, lăudabilă, pentru că blocurile comuniste prind viaţă. Frumuseţea realizării lor cred că înobilează zona şi poate că dă idei copiilor, care sunt acum în mare pericol cu drogurile. Poate găsesc alte motivaţii”.
Localnic: „Foarte frumos, foarte frumos. Depinde de fiecare cum înţelege”.
O lucrare pe fațada unui bloc cu zece etaje poate costa chiar și 20.000 de euro. Efortul financiar, de la materiale, cazarea și masa artiștilor, până la schele și utilaje cu nacelă se datorează sponsorilor care încurajeaza arta și care au făcut donații private pentru acest festival.