Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Arhiepiscopia Sucevei va face verificări cu etilotestul la o mănăstire. ”Nu le poate pune nimeni dop la gură”

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic, a anunțat că la o mănăstire se va face o verificare zilnică a angajaților cu etilotestul, după ce o credincioasă i-a spus că soțul ei vine beat acasă de acolo, iar cei care îi dau să bea sunt călugării.

 

ÎPS Calinic nu a precizat despre ce mănăstire este vorba, spunând doar că „se va face o verificare zilnică a tuturor angajaților la începutul și sfârșitul programului de lucru, cu ajutorul etilotestului”, scrie Obiectiv de Suceava.

Discuția a avut loc pe pagina de internet a Arhiepiscopiei, în cadrul rubricii ”Răspunsul ierarhului”, unde o credincioasă i-a semnat lui ÎPS Calinic faptul că soțul ei vine beat acasă deși lucrează la o mănăstire, iar cei care îi dau să bea sunt chiar călugării.

„E destul de clar că soțul meu are probleme cu alcoolul, dar nu mi se pare normal ca într-o instituție bisericească să se întâmple astfel de lucruri. Poate reușiți să luați niște măsuri, știu că nu le poate pune nimeni dop la gură, dar poate totuși se poate face ceva”, i-a spus credincioasa Arhiepiscopului Sucevei.

Citește și
supermarket anglia
O femeie din Anglia a spart 500 de sticle de alcool într-un supermarket. Pagubele se ridică la 130.000 de dolari

Iar răspunsul lui ÎPS Calinic nu a întârziat să apară.

„Sesizarea pe care ne-ați transmis-o m-a întristat. Conducerea acelei mănăstiri vă asigură că, împreună cu cei responsabili, va lua măsura de a nu se mai bea alcool în incinta mănăstirii și va încerca să asigure suportul necesar celor care suferă de această patimă”, i-a transmis Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult