90% din roșiile din pieţe provin din seminţe din străinătate. Cum am ajuns în această situație
Your browser doesn't support HTML5 video.
Am ajuns în această situaţie, după ce în ultimii 30 de ani autorităţile au fost dezinteresate să investească în cercetare şi astfel am pierdut sute de soiuri de roşii castraveţi ardei sau vinete.
Producător: ''E roşie precos, din sămânţa bulgărească. Foarte bune, zemoase, nu au cotor mare şi nici venele. Clienţii asta vor, să fie gustoase şi să dea bine."
... şi să fie româneşti, ar completa unii. Numai că peste 90 la sută din legumele pe care le găsim în pieţe şi magazine provin din seminţe aduse din străinătate.
Producător: "Este o sămânţă bulgărească, foarte gustoase, cu coaja subţire. Sunt cele mai timpurii. Ne-am învăţat cu astea de câţiva ani, sunt foarte bune, clienţii deja le ştiu. Castraveciorii tot aşa, sămânţa olandeză, crocanţi."
Soiul bulgăresc îl recunoaştem uşor.
Producător: ”După ţuguiul ăsta. Astea sunt cele mai bune, cele mai gustoase. Dacă astea sunt cele mai bune, pe astea le cultivăm.”
Producător: ”Sunt dulci la gust, foarte bune. Mai demult puneam de-ale noastre. Alea grasele. Inima de bou şi altele rotunde.”
În Vidra mai sunt câţiva fermieri care au păstrat seminţe româneşti. Oamenii recunosc însă că se găsesc tot mai greu tomatele galbene şi roşiile "grase" sau "ţigăneşti". Celor care au sere le rămâne o singură variantă, "siriana" de la Buzău. În alte staţiuni, precum cea de la Vidra, există doar soiuri pentru câmp, care se coc abia în luna august.
Reporter: Roşiile pe care le cumpărăm noi din piaţă nu sunt din seminţe româneşti. Specialist: Nu cele mai multe nu, la ora actuală staţiunea noastră de la Buzău posedă un hibrid numit ”siriana”, recomandat pentru spaţii protejate, restul sunt aduse din străinătate.
O lungă perioadă de timp cercetarea agricolă nu a primit finanţare.
De altfel, abia de câteva luni Ministerul Agriculturii a început să aloce bani şi pentru cercetare. Asta în timp ce în alte ţări există adevărate "fabrici" de seminţe, centre de producţie care completează institutele de cercetare.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!