30.000 de lei, amendă pentru cei care sunt prinși că aruncă gunoi pe domeniul public
Your browser doesn't support HTML5 video.
După ce săptămâna trecută, în București, a fost confiscată o mășină folosită pentru transport ilegal de deșeuri provenite din construcțîi, acum s-au luat măsuri drastice în Brăila.
Acolo au fost confiscate o căruță și un autoturism, cu care proprietarii au dus la marginea orașului tot felul de resturi. Cei prinși pe picior greșit sunt și buni de plată. Au primit cele mai dure sancțiuni permise de lege: 30.000 de lei fiecare.
Polițiștii locali din Brăila nu s-au întâlnit pentru prima oară cu acest bărbat. De-a lungul timpului l-au tot amendat pentru că a aruncat gunoaie pe domeniul public. Acum, când a dat cu ochii de comisarii Gărzii de Mediu, omul a trecut la amenințări cu o lopată.
Când a aflat că, de această dată, amendă este de 30.000 de lei și că îi va fi confiscată căruța, individul și-a schimbat brusc atitudinea: "Am greșit, nu mai se întâmplă. Era plină cu moloz, cu vârf. Prin curte, doamnă, am făcut curățenie. Vă rog eu frumos nu mi-o luați."
În flagrant a fost prins și alt bărbat, care scotea din portbagajul mașinii saci umpluți cu resturi de gresie și moloz.
30.000 de lei a fost amenda și în cazul său. În plus, a rămas fără autoturism.
Autoritățile din Brăila spun că astfel de controale vor mai avea loc, iar persoanele care încalcă legea și aruncă deșeuri la întâmplare vor fi bune de plată și riscă să rămână fără vehiculul cu care transportă resturile.
Măsurile dure vin în contextul în care zone întinse de la periferia orașului arată ca niște gropi de gunoi.