Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Doi rinichi de porc au fost transplantați unui om. Cine este pacientul

Doi rinichi de porc au fost transplantați unui om, conform anunţului făcut joi de o echipă medicală americană.

Aceasta este cea de-a doua operaţie de acest tip realizată în istorie şi prima desfăşurată în interiorul organismului uman, pe un pacient aflat în moarte cerebrală, transmite AFP.

Acest anunţ a fost făcut la puţin timp după prima grefă a unui cord de porc la un pacient uman conştient.

Aceste progrese înregistrate în domeniul transplanturilor de organe de animale la oameni, denumite xenogrefe, oferă o soluţie posibilă la criza cronică de organe pentru transplant.

"Rezultatele de azi reprezintă o reuşită remarcabilă pentru omenire şi contribuie la pătrunderea xenogrefelor în domeniul clinic", a declarat Selwyn Vickers, decanul Facultăţii Heersink de Medicină din cadrul Universităţii Alabama din oraşul Birmingham, unde s-a desfăşurat transplantul.

Citește și
transplant
De ce a fost ales porcul și nu alt animal pentru transplantul unei inimi la om

O astfel de grefă a unui rinichi de porc pe un pacient uman aflat în moarte cerebrală a mai fost realizată de o echipă de la Universitatea New York, în două reprize, pe 25 septembrie şi 22 noiembrie 2021, însă organul a fost plasat în exteriorul corpului, conectat la un picior, pentru a putea fi observat uşor şi pentru a se efectua prelevări de mostre.

Citește și Premieră: Un rinichi de porc a fost transplantat unui om

Intervenţia dezvăluită joi a avut loc de fapt pe 30 septembrie 2021. Doi rinichi prelevaţi de la un porc modificat genetic au fost transplantaţi în corpul unui bărbat de 57 de ani, aflat în moarte cerebrală şi ale cărui organe nu au putut fi donate unei alte persoane, deşi pacientul şi-ar fi dorit acest lucru.

"Rinichii transplantaţi filtrează sângele, produc urină şi, cel mai important, nu au fost imediat respinşi de organism", conform unui comunicat al universităţii americane. Cei doi rinichi au rămas viabili până când s-a luat decizia încheierii experimentului, la 77 de ore după transplant, iar rezultatele au fost publicate în American Journal of Transplantation.

Întrucât acei rinichi au fost complet conectaţi în interiorul organismului, medicii americani au afirmat că acest tip de intervenţie chirurgicală se apropie foarte mult de realitatea clinică. În continuare, medicii care au realizat transplantul urmează să deruleze o serie de teste pe pacienţi umani şi apoi vor solicita undă verde pentru acest tip de xenogrefă de la autorităţile de reglementare medicală.

Porcul ai cărui rinichi au fost transplantaţi a suferit un număr de 10 modificări genetice importante pentru ca organele sale să fie compatibile cu cele umane.

Conform autorităţilor americane, aproape 107.000 de persoane se află pe listele de aşteptare pentru un transplant de organe în Statele Unite. Dintre aceştia, 90.000 au nevoie de un rinichi. În fiecare zi, în medie, 17 americani îşi pierd viaţa din cauza lipsei de organe pentru transplant.

În prezent, valvele cadiace de porc sunt folosite pe scară largă la oameni, la fel ca şi pielea de porc folosită pentru transplanturi la marii arşi.

Porcii sunt consideraţi donatori perfecţi datorită dimensiunii organelor lor, a creşterii lor rapide şi a faptului că au numeroşi descendenţi, precum şi pentru că aceste animale sunt deja crescute ca sursă de hrană.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult