Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Toate spitalele vor rezerva cel puţin 10% dintre paturi, spaţiu şi personal pentru pacienţii cu Covid

Your browser doesn't support HTML5 video.

În cel mai scurt timp, toate spitalele din România vor rezerva, într-un perimetru delimitat foarte strict, cel puţin 10% dintre paturi, spaţiu şi personal pentru pacienţii care au Covid.

Practic, cei care au alte boli, dar sunt infectaţi şi cu coronavirus, nu vor mai fi transferaţi în spitalele dedicate. Evident, apare şi un risc mai mare de contaminare, aşa că totul depinde de repectarea cu stricteţe a regulilor de siguranţă şi a circuitelor separate în instituţiile sanitare.

În Timişoara, două spitale au amenajat, în corpuri separate de clădirea principală, locuri pentru pacienţii COVID.

Cristian Oancea, manager al Spitalului de Boli Infecţioase: „Presupune o extindere, practic o altă secţie de boli infecţioase sub coordonarea noastră. Înseamnă 40 de paturi, dintre care 11 sunt cu posturi de oxigen şi restul o să le mai dotam cu încă 10-15 concentratoare de oxigen”.

Şi la Spitalul Judeţean din oraş se va amenaja până săptămâna viitoare un pavilion destinat bolnavilor cu coronavirus.

Citește și
coronavirus
Românii au cheltuit peste 30 de milioane de euro, de la începutul crizei sanitare, pentru teste Covid

Raul Pătrașcu, manager al Spitalului Judeţean Timişoara: „Dorim să mărim această capacitate, având în vedere numărul ridicat de cazuri şi creşterea lor de la o zi la alta, să putem ajuta colegii şi spitalele din judeţ şi din alte judeţe”.

Raed Arafat: „Spitalele până acum non-Covid or să se confrunte din ce în ce mai mult cu cazuri Covid. Nu întotdeauna este posibil să transferi bolnavul la un spital dedicat Covid. S-a vorbit măcar de 10% să fie stabilite circuitele, ca să poată să primească bolnavii respectivi”.

La Spitalul Floreasca, pentru cei cu SARS-COV-2, s-au găsit până acum 20 de paturi într-o secţie. În plus, pot fi folosite şi 8 paturi de terapie intensivă.

Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al spitalului Floreasca: „Saloanele de ATI necesita dotări speciale din prisma accesului la gaze medicinale, la vaccum, la curent, nu poţi într-un salon să faci aşa ceva”.

Şi în maternitatea Polizu din Bucureşti, spaţiile pentru internarea pacientelor Covid vor fi extinse.

În șapte luni au fost depistate șapte paciente pozitive. Semnalul de alarmă pentru trei dintre ele a venit abia în ultima săptămână.

Sorin Esanu, medic obstretică-ginecologie Polizu: „Personalul care îngrijeşte aceste cazuri le îngrijeşte doar pe acestea, nu se plimba dintr-o parte în alta. Avem posibilitatea să izolăm cazul inclusiv circuitul post operator. După rezolvarea cazului Covid, sala de operaţie intră în dezinfecţie totală şi poate fi folosită pentru alte intervenţii”.

Maternitatea va amenaja şi o rezervă separată pentru nou născuţi pozitivi, pentru că este posibil să apară situaţii de transmitere intrauterină a Sars-Cov-2.

Şi în spitalul Obregia se lucrează acum la scheme şi documente pentru o zonă Covid.

În mod obişnuit, în Spitalul de Psihiatrie Obregia sunt îngrijiţi în jur de 21.000 de pacienţi pe an. Dar această cifră uriaşă a scăzut la jumătate în ultimele 6 luni, aşa că amenajarea unui compartiment Covid n-ar trebui să ridice mari probleme. Sunt 17 secţii, iar un pavilion Covid poate fi făcut într-o clădire separată. ​

Între timp, spitalul Municipal din Cluj-Napoca se pregăteşte de câteva zile să devină spital Covid. Au fost deja mutaţi aproape toţi pacienţii.

Dr. Bogdan Micu, director medical: „În jur de opt pacienţi mai avem pe secţia de terapie intensivă. Sper că în zilele care urmează să îi putem să îi transferăm”.

Pentru pacienţii oncologici, de pildă, obişnuiţi cu un anumit medic curant, schimbarea este grea.

Experţii din domeniu cred că o soluţie mai bună ar fi extinderea spitalelor speciale pentru Covid. ​ Vlad Mixich, reprezentant al Observatorului Român de Sănătate: „S-a tot vorbit despre spitale modulare, spitale de campanie. Unde sunt toate aceste spitale? Unde sunt toate aceste paturi? Mutatul ouălor dintr-un coş în altul nu poate fi o soluţie decât pe termen foarte scurt”.

Deşi este gata de o lună, spitalul mobil din Leţcani, judeţul Iaşi, care a costat 13 milioane de euro, a fost dat în uz abia vineri.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: „A fost achiziţionat ca spital de campanie ROL3, îl adaptăm la patologia Sars-Cov-2”.

Spitalul are 80 de locuri pentru forme uşoare şi medii şi 48 de paturi de terapie intensivă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult