Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Țara din Europa care va introduce cea mai dură lege împotriva fumatului. Tutunul ar putea fi interzist total

O țară din Uniunea Europeană ar putea să devină, treptat, un stat fără tutun, parlamentarii dezbătând un proiect de lege potrivit căruia tinerilor în vârstă de până la 15 ani din prezent nu li se va mai vinde niciodată în mod legal ţigarete.  

Tabagismul este principala cauză a morţii evitabile în Regatul Unit, potrivit Guvernului. El este responsabil de aproximativ 80.000 de morţi pe an. El costă serviciul public de sănătate NHS şi economia aproximativ 20 de miliarde de euro pe an, relatează AFP.

Premierul conservator Rishi Sunak a lansat, în toamnă, spre surpriza generală, o politică foarte ambiţioasă de luptă împotriva tabagismului, care-i divizează tabăra.

„Prea mulţi oameni cunosc pe cineva a cărui viaţă a fost tragic întreruptă sau schimbată ireversibil din cauza tabagismului”, a declarat marţi ministrul Sănătăţii Victoria Atkins.

„Trebuie să încercăm să împiedicăm adolescenţii să înceapă să fumeze”, declarat în octombrie Rishi Sunak, când a vorbit pentru prima oară despre acest proiect, la un Congtes al Partidului Conservator.

Citește și
norvegia
Experiența Erasmus a unui student ieșean în Norvegia: ”Incredibil de interesant”. ”Alcoolul foarte scump, țigări nu găsești”

Downing Street estimează că acest proiect ar putea permite „eliminarea aproape completă a tabagismului în rândul tinerilor în 2040”.

Patru fumători din cinci au început să fumeze la vârsta de 20 de ani şi rămân dependenţi până la sfârşitul vieţii, în pofida faptului că mulţi dintre ei au încercat să se lase, potrivit unor date guvernamentale.

„O mare majoritate a fumătorilor ar fi preferat să nu înceapă niciodată să fumeze. Însă, odată ce au devenit dependenţi, ei nu mai au de ales”, a subliniat la BBC profesorul Chris Whitty, consilierul medical-şef al Guvernului britanic.

El a criticat industria tutunului care „câştigă bani făcând dependente persoane care trăiesc în general în regiunile cele mai defavorizate ale ţării”.

Înaintea Regatului Unit, Noua Zeelandă a adoptat în Parlament, în 2022, un text asemănător care interzice vânzarea de ţigarete oricărei persoane născută după 2008.

Însă, la sfârşitul lui 2023, noul Guvern conservator neozeelandez a anunţat abandonarea acestor măsuri de pionierat.

Liz Truss: „Suntem o ţară liberă”

Rishi Sunak se confruntă cu o opoziţie puternică în Partidul Conservator (Tories), iar mai mulţi aleşi au anunţat că vor vota împotriva unui text pe care-l consideră contrar libertăţilor individuale.

Liz Truss, efemera şefă a Guvernului înaintea lui Rishi Sunak, l-a catalogat drept „anticonservator”.

„Suntem o ţară liberă. Nu ar trebui să fim cei care le spun oamenilor să nu fumeze”, a spus ea.

Fostul premier Boris Johnson a criticat şi el textul, apreciind că este „doar o nebunie” ca partidul lui Winston Churchill să vrea să interzică „ţigările” de care era amator fostul lider conservator.

Deputatul conservator Simon Clarke consideră proiectul, pe care l-a catalogat drept „contraproductiv” riscă să facă ţigaretele „şi mai cool” şi „să creeze o piaţă neagră”.

Rishi Sunak va putea însă să conteze pe voturile Partidului Laburist (Labour) pentru a-şi adopta textul. Însă opoziţia multor aleşi din cadrul majorităţii riscă să-i slăbească şi mai mult autoritatea şi să sporească disensiunile în cadrul formaţiunii sale, devansată larg de Labour în sondaje odată cu apropierea unor alegeri legislative în acest an.

„Proiectul de lege va salva fără nicio îndoială vieţi”

Numeroşi medici i-au îndemnat pe deputaţi să voteze în favoarea acestui proiect de lege.

Profesorul Steve Turner, preşedintele Colegiului Regal de Pediatrie şi Sănătate Infantilă, consideă că acest proiect de lege „va salva fără nicio îndoială vieţi”.

Acest text prevede totodată o luptă împotriva „vapingului” în rândul tinerilor şi impune restricţii aromelor, reglementând modul în care produsele de vapat sunt vândute şi ambalate pentru a le face mai puţin atrăgătoare.

În ianuarie, Rishi Sunak anunţa interzicerea ţigaretei electronice de unică folosinţă.

Cu gust de ananas, căpşune sau alte fructe apetisante şi vândute în tuburi mici colorate, „puff”-urile se bucură de un succes tot mai mare în rândul adolescenţilor.

Potrivit unor date oficiale, numărul tinerilor care consumă ţigarete electronice de unică folosinţă a crescut - de nouă ori - în decurs de doi ani în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 17 ani.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult