Tânărul care a murit de gripă nu avea alte afecțiuni. România, la un pas de epidemie
Your browser doesn't support HTML5 video.
O femeie de 51 de ani din Galați, care suferea și de alte afecțiuni, printre care și diabet, hipertensiune și obezitate, a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul de Urgență, însă medicii nu i-au mai putut salva viața. De asemenea, un bărbat de 33 de ani din Arad, diagnosticat cu gripă, a murit la un spital din Timișoara. El nu avea alte probleme de sănătate.
Ministerul Sănătăţii a înregistrat, de la începutul anului, 3 decese din cauza gripei. Cel mai recent caz este al unei femei din Galaţi, care abia se întorsese dintr-o excursie de la Londra.
Anu Nistor, Direcţia de Sănătate Publică Galaţi: "O persoană de sex feminin de 51 de ani, care a decedat în cursul zilei de ieri în spitalul clinic de urgenţă Galaţi. O persoană ce prezenta comorbidități."
Doctor Ionuţ Băneșanu, Spitalul de Urgenţă Galaţi: "Venise prin transfer de la spitalul TBC la noi, într-o stare gravă. Ea prezenta şi alte afecţiuni asociate, hipertensiune arterială, obezitate grad 3, diabet, suficient ca să poată să decompenseze celelalte sisteme. S-a confirmat prezenţa virusului AH1."
Acelaşi virus gripal a fost confirmat şi în cazul unui tânăr de 33 de ani din Arad care, pentru a fi ventilat corespunzător, a fost transferat la Timişoara. Chiar dacă nu suferea de alte afecţiuni, starea lui s-a înrăutăţit şi marți a încetat din viaţă.
Medicii atrag atenţia că şi numărul de îmbolnăviri a crescut îngrijorător. La Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi au ajuns alte două persoane cu gripă: un bărbat de 60 de ani, în stare relativ bună, şi o tânără însărcinată.
Instituţia care va hotărî dacă ne confruntăm sau nu cu o epidemie de gripă este Ministerul Sănătăţii. Medicii le recomanda tuturor pacienţilor, chiar dacă au fost vaccinaţi antigripal, să evite locurile aglomerate şi aerisite insuficient.