11 ani de suferințe. Medicii au trimis-o la psihiatru, dar ea avea Parkinson
Your browser doesn't support HTML5 video.
Iniţiativa face parte dintr-o campanie a unui ONG, care atrage atenţia că aceasta afecţiune neurologică nu afectează doar bătrânii, iar diagnosticarea este extrem de dificilă.
Aceşti actori vor să le transmită şi altora povestea impresionată a unei femei care timp de 11 ani a trecut prin chinuri cumplite şi a urmat zeci de tratamente până să afle că e bolnavă de Parkinson.
Ortansa Călugăru: „Am fost la mulţi medici, iar majoritatea m-au trimis la psihiatrie şi am primit tratamente care mă afectau destul de mult. Nu mai puteam să merg, oboseam repede, căderi în gol, pierderea cunoştinţei."
Coşmarul a încetat în momentul în care o doctoriţă i-a făcut un consult neurologic.
Ortansa Călugăru: „După ce a terminat consultaţia, mi-a spus că am Parkinson. A fost o lovitură grea, aveam depresie."
Că ea, sunt alţi 73.000 de pacienţi în România, care nu se luptă doar cu boala, ci şi cu temerea că vor deveni o povară pentru cei dragi. Medicii explică de ce boală este diagnosticată cu dificultate.
Mihai Titus Vasile, medic neurolog primar: „Unii au simptome care nu sunt motorii: tulburări de somn cu 10 ani înainte de debutul bolii, unii se plâng de constipaţie, vise vii, coşmaruri, tulburări de miros. Poate apărea şi la tineri: mulţi au tulbulari la tastat, scris, unii ajung pentru dureri de spate sau picioare, mâini fără o cauză anume.”
Pe înţelesul tuturor, Parkinson este boală în care neuronii mor, iar o acţiune banală cum ar fi încheiatul nasturilor devine o corvoadă.
Mihai Titus Vasile, medic neurolog primar: „Nu avem o cauză exactă, 10% ştim că sunt provocate de gene, restul poate factori de mediu, poluare, toxice, mecanisme complexe la care încă nu avem un răspuns. Nu o putem vindeca, dar o putem trata."
Iar tratamentul nu înseamnă doar medicamente, ci şi vizite regulate la neurolog, kinetoterapeut şi chiar logoped sau psiholog.
Un studiu realizat de o asociaţie care luptă împotriva bolii Parkinson, arată că foarte puțini români un alt simptom al bolii în afară de tremur, iar 7 din 10 români recunosc că nu şi-au făcut niciodată un consult neurologic.
Turistă engleză: „Fratele meu are Parkinson şi nu avea acel tremor. Abia după doi ani i-au pus diagnosticul corect.”
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!