Studiu: Cauza morții premature a milioane de oameni. Provoacă cancere și boli cardiace grave
Astfel, poluării și deșeurilor produse de oameni și eliberate în aer, apă și sol le-au fost atribuite cancere, boli cardiace grave, probleme respiratorii și diaree acută.
Țările cu venituri mici și medii, cele mai afectate„Efectele asupra sănătăţii rămân enorme, iar ţările cu venituri mici şi mijlocii sunt cele mai afectate,” a declarat autorul principal al studiului şi unul dintre directorii comisiei, Richard Fuller, conform AFP, citat de Agerpres.
„Atenţia şi finanţarea au crescut foarte puţin din 2015, în pofida unei creşteri bine documentate a preocupării publicului faţă de poluare şi faţă de efectele sale asupra sănătăţii,” a adăugat acesta.
Unul din șase decese în lume, legat de poluareLa patru ani după primul raport pe acest subiect, bilanțul nu s-a ameliorat: în jur de unul din șase decese premature la nivel global este legat de poluare, în principal din cauza calității scăzute a aerului și a poluanților chimici, în special plumbul.
Mai grav este că poluarea atmosferică și cea cauzată de produsele chimice sunt în creștere.
Impactul poluării asupra sănătății, mult mai mare decât al alcoolului și drogurilor„Impactul poluării asupra sănătăţii rămâne cu mult mai mare decât cel al războiului, terorismului, malariei, HIV-ului, tuberculozei, drogurilor şi alcoolului, iar numărul de decese cauzate de poluare rivalizează cu cel al deceselor cauzate de fumat,” conform raportului.
În 2019, 6,7 milioane de decese premature au fost atribuite poluării aerului, 1,4 milioane poluării apei şi 900.000 intoxicaţiei cu plumb.
Efectul plumbului se înrăutățește în țările mai sărace„Faptul că situaţia plumbului se înrăutăţeşte, mai ales în aceste ţări mai sărace, şi se accelerează în ceea ce priveşte numărul de decese, este îngrozitor,” a spus Fuller.
Expunerea la plumb poate cauza întârzieri ale dezvoltării cognitive a copiilor.
În 2000 erau 2,9 milioane de decese premature cauzate de poluarea aerului. În 2019, erau 4,5 milioane.Studiul a mai dezvăluit că formele „moderne” de poluare sunt mult mai răspândite decât în urmă cu două decenii, când erau 2,9 milioane de decese premature asociate poluării aerului înconjurător. În 2019, numărul a a ajuns la 4,5 milioane.
Particulele fine şi ozonul din aer, expunerea la plumb şi la substanţe cancerigene la locul de muncă, precum şi poluarea chimică a mediului înconjurător câştigă teren, în special în Asia.
„Dacă nu ne putem dezvolta într-un mod nepoluant şi ecologic, atunci ceea ce facem este teribil de greşit,” a concluzionat Fuller.
Unul dintre cei mai mari consumatori de energie din casă. Câtă electricitate consumă
Sursa: Agerpres
Etichete: cancer , inima , poluare , boli cardiovasculare
Dată publicare: 18-05-2022 10:03