Spitalul Sanador ar fi cerut bani de la stat pentru operaţii deja plătite de pacienţi

×
Publicitate

Un nou scandal loveşte unul dintre cei mai importanţi furnizori privaţi de servicii medicale din ţară.

Poliţiştii care investighează criminalitatea economică au făcut percheziţii la sediul din Bucureşti al Spitalului Sanador, după ce au primit informaţii din partea Casei de Asigurări că unitatea sanitară ar fi cerut bani de la stat pentru decontarea unui număr de 200 de operaţii, deşi fuseseră plătite de pacienţi.

Reprezentanţii spitalului au anunţat că vor colabora cu organele de anchetă. Investigaţiile durează deja de câteva luni, timp în care decontările cerute de spital sistemului de asigurări de stat au fost supravegheate.

spitalul Sanador

Poliţiştii de la Direcţia de Prevenire a Criminalităţii Economice au urcat direct la etajul al treilea, la secţia de boli cardiovasculare. Au ridicat documente care să clarifice suspiciunea de înşelăciune şi fals în acte sub semnătură privată. Practic, reprezentanţii Sanador sunt bănuiţi că au falsificat documente trimise Casei de Asigurări, pentru a primi bani pe operaţii deja plătite de pacienţi.

Citește și
Noi reguli europene pentru a preveni criza medicamentelor: achiziții comune și mecanism de solidaritate
Noi reguli europene pentru a preveni criza medicamentelor: achiziții comune și mecanism de solidaritate

Vorbim de operaţii scumpe, care au scos din buzunarul familiilor zeci de mii de euro. Fiul unui pacient care a murit recent, după o intervenţie de reparare a unei valve cardiace, spune că a achitat peste 40 de mii de lei.

Inițial a plătit el în cont vreo 32.800 de lei, după care când era după intervenţia chirurgicală... Am mai depus eu încă 10.000 de lei. În total vreo 42.800 de lei. I-au cerut cardul de sănătate lui maică - mea și au folosit cardul în prezenţa ei.

Legea actuală interzice ca un pentru un serviciu medical plătit de pacient să fie cerută rambursarea banilor de la fondul asigurărilor publice. Un medic cardiolog care dă consultaţii în spital spune că nu ştie despre presupusele decontări abuzive.

Prof. Dr. Radu Deac, Medic cardiolog:Nici nu ştiu cine se ocupa de treaba asta, bănuiesc că nu cei care operează. N-am informaţii, ar trebui să vorbesc concret, pe lucruri exacte.

Spitalul Sanador a emis un comunicat în care asigura că instituţia va colabora cu organele de anchetă şi va furniza toate datele şi documentele cerute de poliţişti. În plus, avocatul care reprezintă interesele spitalului prezintă problema drept un atac asupra intereselor sistemului privat de sănătate.

punct de vedere Sanador

Clinicile private concurează cu cele de stat, care nu primesc doar sume pentru operaţie, ci şi de la primărie, minister. Aceste sume crează o concurenţă neloială”, spune avocatul Gabriel Biriş, care citează o hotârăre a Consiliului Concurenţei. "Asistăm la un Armageddon împotriva sistemului privat. Se încearcă demonizarea profitului, normal că orice companie e făcută să obţină profit pentru acţionari".

Despre percheziţii, avocatul spune că a aflat „din presă că există o anchetă cu privire la plăţi suplimentare de la pacienţi pentru tratamentele efectuate în spital”. El citează decizia Consiliului Concurenţei, care afirmă că e neconconformă cu legislaţia prevederea care interzice încasarea de sume suplimentare.

fiul unui barbat operat la Sanador

Spitalul Sanador a fost, acum patru luni, în centrul unei alte anchete de proporţii. Asta, după ce un băieţel de un an şi zece luni a murit la câteva ore după o operaţie de hernie inghinală. Raportul medico-legal a arătat drept cauză a decesului o hemoragie internă masivă, provocată, cel mai probabil, de o manevră medicală greşită. Dosarul este încă la parchet.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
Citește și...
Noi reguli europene pentru a preveni criza medicamentelor: achiziții comune și mecanism de solidaritate
Noi reguli europene pentru a preveni criza medicamentelor: achiziții comune și mecanism de solidaritate

Uniunea Europeană schimbă regulile, pentru a preveni lipsa medicamentelor. Statele membre vor putea negocia împreună prețurile, achizițiile se vor face doar pe criteriul celui mai mic cost.

Absolvenții de Medicină care nu intră la rezidențiat ar putea primi o altă șansă: „O nouă categorie de medic generalist”
Absolvenții de Medicină care nu intră la rezidențiat ar putea primi o altă șansă: „O nouă categorie de medic generalist”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat că a pornit primele discuţii cu universităţile şi cu anumiţi profesionişti pentru introducerea stagiaturii pentru absolvenţii de Medicină. 

Primul ghid de sprijin pentru doliu din spitalele din România, deja aplicat în patru unități sanitare
Primul ghid de sprijin pentru doliu din spitalele din România, deja aplicat în patru unități sanitare

În cazul pierderii unei persoane dragi, este important să primim ajutor pentru ca suferința să nu se transforme în boală. De aceea, a fost creat primul ghid de organizare a serviciilor de sprijin pentru doliu în spitalele din România.

Recomandări
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski a discutat cu Donald Trump la Davos timp de o oră. Urmează un discurs
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski a discutat cu Donald Trump la Davos timp de o oră. Urmează un discurs

Deși, inițial, unele agenții de presă, precum EFE, au anunțat că Volodimir Zelenski rămâne în Ucraina pentru a gestiona criza energetică, joi, 22 ianuarie, s-a aflat că președintele ucrainean a plecat spre Davos, pentru a discuta cu Donald Trump.

Fosta contabilă MAE acuzată că a virat ilegal salarii iubitului și fiului său a fost adusă la audieri de procurorii DNA
Fosta contabilă MAE acuzată că a virat ilegal salarii iubitului și fiului său a fost adusă la audieri de procurorii DNA

Fosta contabilă a Ministerului Afacerilor Externe, suspectată că ani la rând le-ar fi plătit ilegal salarii de diplomați iubitului si fiului acestuia, amândoi militari, a fost ridicată joi de acasă de procurorii anticorupție. 

Donald Trump și liderii mondiali au semnat carta Consiliului pentru Pace din Gaza. Lipsesc, însă, ”actori” importanți
Donald Trump și liderii mondiali au semnat carta Consiliului pentru Pace din Gaza. Lipsesc, însă, ”actori” importanți

Președintele Donald Trump a prezentat, joi, bazele Consiliului pentru Pace, la care au aderat lideri mondiali, pentru a se ajunge la un acord durabil pentru Fâșia Gaza.